fbpx

 
 
Scrie un comentariu

Am fost în sală, la ședința despre buget, așa cum putea orice turdean să fie. Am asistat la un spectacol de marionete în care ni s-a confirmat o supoziție mai veche: la Turda nu există putere și opoziție. La Turda există doar o caracatiță transpartinică ce-și ridică tentaculele la vot.

Iată și câteva detalii relevante: președintele de ședință, d-l. Cordiș Lucian (PNL/PDL) ignoră cu bună știință microfonul – ce rost ar fi avut să auzim ce spune? Mașina de vot funcționează perfect și așa.

Cu capetele plecate și brațul încordat, consilierii așteaptă momentul în care li se cere votul. Cu ochii pe masă, ca niște elevi nepregătiți, se gândesc cu groază ce vor spune dacă trebuie sa zică ceva. Singurul efort de care au fost capabili a fost să ridice mâna.

Noi ne așteptam la o dezbatere din care să aflăm, măcar în al doisprezecelea ceas, care este varianta finală a documentului supus dezbaterii. Amendamentele propuse au fost lipsite de susținere, fiind – după părerea noastră – pur formale.

Speram să putem participa la dialog, dar dialogul nu a existat. S-a votat într-o coregrafie impecabilă un buget creionat vag și cu o evidentă miză electorală. Totul a durat 17 minute. Atât le-a luat consilierilor locali să analizeze cum se vor cheltui banii turdenilor. În timp ce locuitorii Turzii se gândesc de zeci de ori până decid pe ce își cheltuie salariul, consilierii locali aprobă orice li se pune în față. Au votat cuminți, fără nici un comentariu, atât „opoziția”, cât și „independenții”.

Și asta a fost tot. Începe executarea. Iar dacă până anul viitor nu se schimbă nimic, spectacolul se va relua după aceeași regie ieftină. Un spectacol prost, pe banii noștri, ai turdenilor. La acest spectacol consilierii au invitații gratuite: sunt invitați să lase locul altora, cărora le pasă de orașul ăsta.
Asociatia T9

TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate