fbpx

 
 
Scrie un comentariu

Am așteptat să treacă 14 zile de la schimbarea mea abuzivă din funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. În acest interval l-am informat, prin adrese și memorii, pe Gheorghe Vușcan, prefectul județului Cluj, cu privire la faptul că, într-o ședință extraordinară, nu există nici o urgență care să justifice schimbarea din funcție a președintelui de consiliu județean – cel puțin așa prevede legea.

Domnia sa, într-o intervenție publică de dinainte de acea ședință de urgență în care s-a produs abuzul, a declarat că există precedentul Ioan Oleleu, schimbat din funcție prin suplimentarea ordinii de zi într-o ședință ordinară, nu într-o ședință extraordinară ca și în cazul meu, pe care l-a repus în funcție. De altfel există în acest sens, cu privire la acest caz, două sentințe ale contenciosului administrativ care confirmă că asupra lui Ioan Oleleu s-a produs un abuz la data schimbării. Nu aș fi zis nimic dacă Gheorghe Vușcan, prefectul județului Cluj, ar fi acționat și în cazul meu cu aceeași celeritate cu care a acționat în cazul fostului său coleg de partid. În șapte zile de la abuz, fostul său coleg de partid a fost repus în funcție. În cazul meu, după 14 zile, Gheorghe Vușcan, prefectul județului Cluj, se ascunde după portițele legii – care-i dă o marjă de pronunțare de 6 luni cu privire la speță. Aceeași marjă i-o dădea legea și în cazul lui Ioan Oleleu. Aceasta-i legea nu o comentez. Doar mă obligă să mă adresez contenciosului administrativ pentru a-mi apăra drepturile – și mă obligă să mă întreb de ce, pe banii clujenilor, după 6 luni de abuz, să fie plătite două salarii de președinte de consiliul județean, plus, în ceea ce mă privește, eventualele despăgubiri morale care nu știu dacă îmi vor fi acordate, dar eu le voi solicita?

De fapt, reprezentantul Guvernului, nu al unui partid, în teritoriu, garantul respectării Legii, nu al unui grup de interese (și revin imediat, să-i explic domnului prefect la ce anume se înhamă), trage de timp și face de așa manieră ca să le dea timp celor care au produs abuzul asupra mea să încerce să își acopere ceea ce eu am refuzat să acopăr prin semnătura mea: ilegalitățile de la Aeroportul Internațional Cluj, de la lucrarea Răchițele – Ic Ponor, de la Tetarom IV, de la Centrul de Management Integral al Deșeurilor șamd – lista, din păcate, este lungă.

Prefectul județului Cluj, pe de o parte trage de timp pentru a se ajunge și la validarea unei eventuale excluderi a mele din PNL – fapt contestabil și pe care mă voi judeca, ceea ce suspendă eventuala pierdere a mandatului de consilier județean. Pe de altă parte, face presiuni, prin adrese la Poliția Cluj, să se urgenteze ancheta în ceea ce privește presupusa mea diplomă de licență pe care eu, cu mânuța mea, aș fi falsificat-o (că așa am fost judecat public, înainte ca un judecător să se pronunțe cu privire la presupusa faptă, așa cum ar fi fost normal). Să poată spună că sunt sub anchetă, de aceea nu mă poate repune în drepturi. Ceea ce este fals. Unul este cazul de abuz făcut asupra mea, altul este presupusul caz de fals și uz de fals – care nu duce la suspendarea din funcție, nu în timpul unei anchete, nu în timpul judecării speței. Apoi, amintesc de nenumăratele cazuri de politicieni aflați în funcție, unii arestați, alții cu anchete penale în derulare și care au rămas pe funcție până la demisie, sau până pronunțarea unei sentințe definitive și irevocabile.

Așa că, având în vedere apetența pentru justiție a prefectului Gheorghe Vușcan, îi reamintesc cum l-am informat de fiecare dată, inclusiv pe telefonul guvernamental (care este înregistrat), ori de câte ori s-au făcut presiuni asupra mea să produc abuz în funcție, să acopăr ilegalități, să fiu părtaș la afaceri necurate în calitatea mea de președinte al CJ Cluj. Întreb: a informat mai departe cu privire la aceste informări (discuții), cu privire la presiunile și ilegalitățile pe care le-am semnalat inclusiv public, sau a preferat și preferă să devină părtaș? Vom vedea.

Experiența în funcția de președinte de CJ a fost una benefică – măcar am deschis ochii și am văzut ce prăpastie este între ceea ce unii șefi politici numesc “voință politică” și interesul general al cetățenilor. Cum există oameni care-și văd de propriul interes, mimând artistic interesul cetățeanului, capabili să treacă peste cadavrele altora numai pentru a-și atinge scopul. Am cunoscut oameni minunați în aparatul de specialitate al CJ Cluj, despre care acum știu că își fac datoria, că le trebuie doar sprijin și garanția faptului că nimeni nu le mai cere să facă balet printre legi pentru ca lucrurile să funcționeze normal în CJ Cluj, în interesul cetățeanului, nu al unor grupuri obscure de interese.

La care adaug experiența debarcării mele abuzive în urma unui blat PNL-PSD Cluj și, mai ales, a modului în care legea este aplicată cu celeritate numai în funcție de afinități partinice. Toate acestea mă fac să mă întreb dacă, în afara satisfacției că mi se va face dreptate, mai doresc să fiu președinte al CJ Cluj. Poate că nu, până când organele competente ale statului nu vor curăța mizeria pe care le-am semnalat-o.

Vom vedea. Deocamdată cer doar să mi se aplice aceeași măsură în ceea ce privește legea care s-a aplicat în cazul similar al fostului coleg de partid.
Domnule prefect , dorim să vedem corectitudinea,sinceritatea și caracterul de care dați dovadă.

Mihai Seplecan

Consilier județean

TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate