marian morar
m install
nello construct

Mesaj de Sfantul Ioan din partea deputatului ALDE, Mircea Irimie

zamblau eugen
floris

În a şaptea zi a lunii ianuarie, în ziua următoare Botezului Domnului, îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului şi cel mai mare dintre profeţi.

Viaţa sa ne poate fi model tuturor, model de pocăinţă, de înfrânare, de curăţire de patimi prin post şi rugăciune, de jertfă pentru aproapele nostru. Smerenia Sfântului ne învaţă să ne bucurăm de succesul şi fericirea aproapelui nostru, să înţelegem că mândria, ranchiuna, orgoliile personale nu ne sunt aliate pe calea desăvârşirii de sine. Prin vorbele şi faptele noastre să ne însuşim această mare lecţie dată de însăşi viaţa Sfântului Ioan Botezătorul.
Cele 6 sărbători anuale închinate Sfântului precum şi numărul mare al celor care poartă numele de Ioan şi derivate din acesta, ne arată popularitatea de care se bucură Botezătorul Domnului, la noi în ţară.
Tuturor sărbătoriţilor zilei, le urez din suflet sănătate, pace şi armonie in familii, zile senine şi fericite alături de cei dragi, bucurii şi împliniri sub blânda ocrotire a Sfântului al cărui nume îl poartă!
LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI!!!
Deputat ALDE de Turda,
Mircea Vicenţiu Irimie

TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa redactia@turdanews.net.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: