fbpx

 
 
Scrie un comentariu

Dragi elevi, stimați profesori si părinți, în fiecare toamnă avem șansa unui nou început, odată cu debutul noului an școlar. Retraiesc cu emoție și bucurie sentimentul începutului de an școlar, pe care l-am trăit ca elev și apoi ca părinte, și împărtășesc bucuria acestui nou început. Pentru cei care trec pragul școlii pentru prima dată acesta este începutul unui lung și frumos drum către propria devenire, sub atenta îndrumare a cadrelor didactice și cu sprijinul necondiționat al părinților.

Pentru fiecare părinte debutul anului școlar este un nou început al speranțelor și aspirațiilor sădite cu dragoste și încredere în propriul copil. Pentru cadrele didactice este un nou început care le oferă șansa de a utiliza metode și mijloace moderne de predare, de a pregăti și susține lecții antrenante, care să capteze atenția elevilor și să îi atragă în lumea bogată a învățăturii.

Școala este, poate astăzi mai mult decât oricând, o provocare pentru toți cei care îi trec pragul.

Pentru cadrele didactice este o provocare a luptei dintre clasic și modern, o competiție între telefonul mobil, tabletă, internet și cartea prăfuită de pe raftul bibliotecii, un test al măiestriei didactice de a lucra nu cu elevul supus, îmbrăcat în uniformă, cu ecuson și tunsoare regulamentară, ci cu tineri provocatori și cu personalitate care trebuie conduși cu tact, discreție și creativitate către cunoaștere.

Pentru părinți este o provocare să găsească resursele materiale, timpul și energia pentru a face loc în viața lor agitată nevoilor și pasiunilor propriilor copii, să aloce suficient timp interacțiunii cu copiii și cu școala, pentru a susține și completa demersul educațional al cadrelor didactice. Pentru elevi este o provocare a cunoașterii, a învățării și socializării, dar și a respectului pentru reguli și pentru ceilalți.

Tuturor, mai mici, mai mari, mai experimentați sau începători, vă doresc, un an școlar plin de reușite și o experiență de învățare bogată și captivantă!

Cu stima

Consilier local Dipl.ing.Cristian George Felezeu

TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate