fbpx

 
 
Scrie un comentariu

Cultura neamului tău este mai presus de orice apartenență, orientare politică și curent de opinie la care ai aderat. Este parte integrantă din tine și din comunitatea căreia îi aparții. Ai obligativitatea morală să o cultivi, să o aperi și să o promovezi.

De ce afirm aceste lucruri? Pentru că observat unele opinii subiective cu un interes clar, denigrarea a orice facem și care ar declara că strategia de dezvoltare a comunitații Câmpia Turzii - ”Cultura poate schimba orașul și comunitatea” ar fi a PSD-ului, că ar fi doar propagandă, că avem un Club Muncitoresc făcut peste noapte Palat Cultural, ca promovăm o amărâtă de biserică de lemn, că muzeul Prima Școala Româna ar fi mediocru, o necropolă avară fără sa fie cercetată, că sunt vreo șapte amărâți de ariști plastici, etc., iar ”epitetele” ar putea continua, dar mă opresc, nu merită! Sunt afirmații false și fără fundament real!

Strategia este o consecință a unui demers complex, la care au participat în mod direct și indirect comunitatea din Câmpia Turzii și structurile culturale care își desfășoară activitatea culturală de ani de zile în orașul nostru. Aș enumera câteva și anume, ansamblurile folclorice ”Mugurelul” și ”Ardeleana”, corul ”Astra”, cluburile sportive ”CSM” și ”ISCT”, secția de sah, balet, fanfara ”Promenada”, societățile culturale din zonă, instituțiile de învățământ, cultele, Parohia ortodoxă nr. 2, etc.

Nu este o proprietate personală sau a partidului din care fac parte, este a comunității din care fac parte, însă cel mai important fapt este că strategia crează premisa unor finanțări externe bugetului local și implicit prin asta susținerea și dezvoltarea structurilor culturale mai sus amintite, strategia promovează istoria locală, valorile locale, identitatea specifică oamenilor din Câmpia Turzii.

Este adevărat că am avut o contribuție semnificativă la întocmirea ei, este adevărat că fac parte din PSD, însă înainte de toate și deasupra tuturor, sunt român si aparțin comunitații Câmpia Turzii și îmi iubesc țara, comunitatea și neamul românesc. Și mai cred ceva, CULTURA NEMULUI NOSTRU NU SE DISCUTĂ, SE AFIRMĂ!

TurdaNews este un portal informativ deschis oricărei persoane care vrea să-şi exprime opinia, în mod public, indiferent că e vorba de oameni politici, sportivi, oameni de afaceri, profesori, jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile, cadre didactice etc. Ne puteţi transmite opinia dvs, pe diverse teme de interes, la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate