fbpx

1380 x 300 TURDA NEWS

650x250 TURDA NEWS

PRO650x200 turda news mobil

PRO1380x300 turda news

 
 

890x300 01

Scrie un comentariu

124577512 3607208802633070 2531265432895343150 o

Trăim vremuri pe care nu credeam vreodată că le vom mai trăi, într-o democraţie normală şi într-un stat de drept, în care oficialii unei administraţii locale nu sunt "baronii" populaţiei, comportându-se cu administraţia locală ca şi cum ar fi propria moşie, ci trebuie să se afle în slujba lor, fără nici o discriminare.

Ieri s-au produs două evenimente publice, de la care organul de media local cu cea mai mare audienţă certificată oficial, respectiv TurdaNews, a fost exclus în mod abuziv. Şi nu este normal!

Asta pentru că fac referire la un comunicat OFICIAL din partea preşedintelui unei comisii din cadrul Consiliului Local Câmpia Turzii (Petre Pop, USL) şi la o CONFERINŢĂ DE PRESĂ la care au fost prezenţi primarul Radu Hanga (USL), viceprimarul Dorin Lojigan (USL) şi prefectul Gheorghe Vuşcan, organizată la Primăria Câmpia Turzii.

Ce aveţi de ascuns, domnilor, că evitaţi comunicarea OFICIALĂ cu TurdaNews?! Noi nu am cerut nici un favor, nu avem nevoie să fim slugile dvs condiţionate în schimbul unor bani de la bugetul local, dar nu ne puteţi exclude, oficial, ca şi cum n-am exista! Un astfel de comportament abuziv va fi sancţionat, atât de populaţie, cât şi de organismele de specialitate din domeniu.

În paranteză fie spus: ştiu de ce prefectul Vuşcan, în tandem cu primarul Radu Hanga, au refuzat contactul cu TurdaNews! Aveau informaţii că îi vom întreba cum de acelaşi tandem, în urmă cu mai mulţi ani, existase în istoria punerii pe butuci a fostului combinat CUG din Cluj Napoca (Vuşcan era reprezentantul Statului, iar în această calitate l-a pus pe Hanga director; ce a urmat se ştie!). Iar acum, au negociat preluarea a două secţii din combinatul Mechel, în schimbul datoriilor de peste 24 de miliarde de lei vechi, cu scopul de a le "pasa" unui grup de interese, de care primarul Radu Hanga nu este străin!

Tocmai de aceea vă întreb, oficial: VĂ DORIŢI ÎNTOARCEREA LA EPOCA DE TRISTĂ AMINTIRE A BARONILOR ADMINISTRAŢIEI LOCALE?! Dacă da, spuneţi-o, să ştie şi populaţia pe cine a fost păcălită să voteze!

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate