fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

Day2 384

În spiritul preocupării constante pentru siguranța, dar și distracția întregii familii, organizatorii Elementum - festival în ritmul familiei au ales să NU țină nici ediția de anul acesta a evenimentului.

ÎNSĂ au început pregătirile pentru ediția din 17-19 iunie 2022 și pentru alte câteva ”mini ediții”, de weekend, cu mai puțini participanți, până în toamnă.

După principiul ”omul Elementum își face iarna planuri, și vara…le modifică”, dar și pe ideea ”una caldă, alta rece”, vă anunțăm că planurile noastre pentru vara viitoare sunt cât se poate de clare și am început deja să lucrăm la ele: ediția 2022 a Festivalului Elementum - în ritmul familiei va avea loc între 17 și 19 iunie, la Luncani. În paralel, ne pregătim, sub rezerva modificărilor de ultim moment din cauze pandemice, pentru alte câteva mini evenimente, de weekend, pe care sperăm să vi le oferim în mai multe locații până în toamnă.

Cu aceste preocupări în minte, așadar cu mult mai multă speranță și hotărâre pentru viitor decât anul trecut pe vremea aceasta, dar nu cu mai puțină tristețe, vă anunțăm că ediția 2021 a Elementum NU va mai avea loc.

Celor care ați păstrat biletele achiziționate pentru ediția de anul trecut, vă mulțumim și vă asigurăm că puteți să recuperați valoarea acestora printr-un e-mail la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Noi sperăm însă să ne rămâneți alături, cu același entuziasm și vă propunem să păstrați biletele pentru ediția 2022. Până atunci, vă pregătim alte câteva surprize, mai mici ca amploare, dar la fel de ”family fun friendly”, promitem!

Pentru informații suplimentare despre procedura de returnare sau de păstrare a biletelor, puteți să ne scrieți pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau să ne sunați la 0740526715.

La prima sa ediție, în 21-23 iunie 2019, ELEMENTUM, festival ”în ritmul familiei”, desfășurat la Luncani, în județul Cluj, s-a bucurat de prezența a peste 3.000 de persoane.

O selecție de fotografii de atunci, aveți AICI.

Vă mulțumim!

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate