fbpx

 
 
Scrie un comentariu

marcaje traseu apuseni

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj anunță iubitorii de munte și drumeții că a fost finalizată cea de-a doua acțiune de refacere a marcajelor de pe traseul magistralei turistice Stațiunea Muntele Băișorii – Muntele Mare – Balomireasa – Șaua Ursoaia (banda roșie).

Evenimentul s-a desfășurat la inițiativa Clubului Alpin Român Secția Universitară Cluj, a Asociației Ecouri Verzi și a programului de voluntariat Potecătorii, cu sprijinul Consiliului Județean Cluj prin Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.

Astfel, circa 20 de voluntari din partea organizatorilor, împreună cu salvamontiștii clujeni, au refăcut marcajele pe sectorul magistralei cuprins între Șaua Ursoaia și Vârful Petreasa, pe o distanță de aproximativ opt kilometri. De asemenea, pe traseul menționat au fost instalați circa 10 stâlpi metalici cu marcaje, confecționați anterior acțiunii de către angajații și voluntarii Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj, iar arborii cu marcaje au fost toaletați pentru vizibilitatea semnelor.

Acțiunea de refacere a magistralei va continua, în aceeași formulă, în weekend-ul care urmează, cu perspectiva de a finaliza întregul traseu până la căderea primei zăpezi.

Magistrala este considerată drept unul dintre cele mai frumoase trasee montane ale Munților Apuseni, este traseul de creastă de pe Muntele Mare, merge pe limita dintre județele Cluj și Alba și face legătura între Stațiunea Muntele Băișorii și Munții Bihor (Șaua Ursoaia).

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate