fbpx
Scrie un comentariu

Model 3D sistem fotovoltaic ongrid Kit Sistem solar fotovoltaic 5kWp Bucuresti Alaska Fotovoltaice

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul Programului Naţional „Casa Verde Fotovoltaice”, declarând în total 12.718 solicitări eligibile pentru finanţare. Listele finale vor fi publicate în cursul zilei de astăzi pe site-ul instituției, www.afm.ro. Suma totală care ar urma să fie finanțată după prima sesiune este de 252 milioane de lei

Mă bucur că, în doar o lună de când mă aflu la conducerea AFM, pot să anunț finalizarea evaluării tuturor dosarelor depuse în Programul Casa Verde Fotovoltaice. De asemenea, avem de gând ca, în următoarele zile, să le transmitem beneficiarilor spre semnare primele contracte de finanțare nerambursabilă”, a declarat Andreea Kohalmi – Szabo, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

În contextul în care după evaluarea cererilor de finanțare depuse în prima sesiune, bugetul alocat nu a fost epuizat, s-a luat decizia reluării etapei de înscrieri începând cu toamna acestui an, până la epuizarea sumei de 536 de milioane de lei accesate de instituţie în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

„Casa Verde Fotovoltaice este un program care a generat un interes uriaş în rândul românilor, dovadă fiind numărul extrem de mare de cereri. Pentru că fondurile alocate pentru finanţarea programului nu au fost epuizate, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, am luat decizia organizării unei noi sesiuni în toamna anului 2020. Pornind de la experiența primei ediții, în calitate de preşedinte al AFM, intenţionez să promovez modificări majore, care să conducă la simplificarea procesului de înscriere în program, la micșorarea duratei evaluării proiectelor și la extinderea plajei de instalatori. De asemenea, invit toți solicitanții care nu au obținut finanțarea în prima ediție să reaplice în toamnă”, a declarat preşedintele Kohalmi – Szabo. 

Prin Programul „Casa Verde Fotovoltaice" beneficiarii au putut obține până la 20.000 lei nerambursabili, reprezentând 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice, cu o putere minimă de 3kWp.

Principalele motive de respingere a solicitărilor au fost generate de informațiile și dosarele incomplete încărcate de către instalatori sau care conțineau documente expirate și/sau erori. În plus, din cauza unor erori informatice, câteva zeci de solicitări nu au putut fi soluționate, acestea urmând a fi finalizate în perioada imediat următoare.

Biroul Comunicare

Administrația Fondului pentru Mediu

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator