fbpx

diego banner mai2019

1 Comentariu

sadachit

Mai multe persoane din zona străzii 22 Decembrie 1989, au reclamat faptul că în zona fostelor Uzine Chimice din Turda s-a constatat un miros înțepător, ca de clor. Unii au părăsit zona, iar alții s-au închis în case. În zonă a ajuns și ambulanța, care a preluat cel puțin 2 persoane, care acuzau faptul că nu pot respira.

”Este un miros că nu poți să respiri. Domnu ăsta de la Sadachit, Rotaru, iar a făcut ceva. Nu putem sta cu mirosul ăsta. Unii au plecat din zonă, alții s-au închis în case. A venit și ambulanța, care a dus niște persoane la Spital, care acuzau că nu pot respira. Nu știm ce să ne mai facem cu domnu Rotaru, că nu e prima dată când se întâmplă. Sunt țevile vechi și cred că are scăpări. Am încercat să sunăm la Protecția Mediului, dar nu ne răspunde nimeni la ora asta”, ne-a transmis o persoană care locuiește în zonă.

Din informațiile noastre, a fost alertat și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Contactat telefonic, Mihai Rotaru, patronul societății Sadachit care activează în zonă cu produse chimice, ne-a declarat că nu este nicio problemă și că el se află pe amplasament încă de azi dimineață, dar nu a simțit nimic.

”Eu sunt de azi dimineață aici. Nu am simțit nimic. Am auzit și eu că ar fi spus că se simte miros, dar nu știu de unde se simte. La mine nu se simte nimic. Pot chema Protecția Mediului, că ei au aparate cu care pot măsura concentrația clorului, la limita de proprietate. Dar vă spun că eu sunt pe amplasament și nu e niciun miros”, ne-a declarat Mihai Rotaru.

Nu este prima dată când apar probleme de acest gen. Acum circa 2 ani, în zona fabricilor un operator economic a deversat substanțe chimice în rețeaua de canalizare a orașului, alertând mai multe familii dn zona străzii Primăverii (și altele), care au simțit un miros înțepător și au crezut că e vorba de o scurgere de gaze. Ulterior s-a descoperit că era vorba despre o substanță deversată în rețeaua de canalizare, operatorul economic fiind amendat drastic.

UPDATE:

”Am avut o solicitare în jurul orei 21.30 pentru a consulta și a acorda primul ajutor calificat pentru un adolescent în vârstă de 15 ani, care prezenta tuse înecăcioasă și senzație de vomă, în apropierea fostelor Uzine Chimice din municipiul Turda. Echipajul SMURD a transportat tânărul la Spital pentru investigații suplimentare”, a precizat Andrei Biriș, purtător de cuvânt al ISU Cluj.

Reprezentantul ISU Cluj spune că un echipaj de pompieri s-a deplasat la fața locului și a constatat că nu a fost niciun fel de activitate pe tot parcursul zilei.

”A fost contactat apoi directorul agentului economic care funcționează în fostele Uzine Chimice pentru a verifica posibilele degajări de substanțe nocive din obiectiv. Un echipaj de pompieri s-a deplasat acolo și a constatat că nu a fost activitate pe tot parcursul zilei și nu a fost depistată nicio defecțiune la instalațiile din obiectiv”, a mai precizat Andrei Biriș.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    CS · 00:30 12.05.2019
    S-a simtit miros puternic de clor si in apropierea str Canepisti (micro 1) in jurul orei 21
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator