fbpx

diego banner mai2019

Scrie un comentariu

ziua libertatii presei

Data de 3 mai a fost declarată, la nivel mondial, Ziua Libertății Presei. Tema acestui an e cât se poate de adecvată și pentru ceea ce se întâmplă în România: Mass-media pentru democraţie: jurnalism şi alegeri într-o perioadă de dezinformare” şi se axează pe provocările actuale cu care se confruntă mass-media în zilele electorale, precum şi pe rolul jurnalismului în procesele de pace şi reconciliere.

La nivel local, zona Turzii este foarte bine dezvoltată din punct de vedere al numărului surselor de informare în masă (tv, radio, siteuri online, print), în condițiile în care există nu mai puțin de 12 surse de informare, majoritatea fiind online (10 siteuri online, 1 tv, 1 săptămânal tipărit), în tendință cu interesul publicului de a abandona media clasică (tv/print/radio) în beneficiul informării online, care oferă persoanelor interesate de informație mult mai multe beneficii:

  • sursă de informație la purtător 24/24 (acces prin intermediul telefonului),
  • accesarea informației aproape în timp real sau la scurt timp după difuzare,
  • independență în ceea ce privește momentul în care vrei să te informezi,
  • posibilitatea de a interacționa (prin comentarii, contactarea jurnalistului/redacției sau solicitări de informații suplimentare),
  • modalități suplimentare de informare pe anumite știri (galerie foto, material video, linkuri utile, hartă Google Maps etc).

Dintre toate organele de media locale, doar două au mai mulți jurnaliști în structura redacțională, TurdaNews fiind unul dintre acestea (celelalte organe de media, în special siteuri, au o singură persoană). În plus, TurdaNews este singurul dintre cele două siteuri cu o componență mai mare de 1 persoană care are în structura sa jurnaliști absolvenți ai facultății de Jurnalism și/sau cu specializări în Jurnalism (în special online).

Independența presei este un concept care are legătură cu capacitatea de a genera venituri din mai multe surse financiare. Pentru că, oricât s-ar discuta pe această temă, o presă serioasă, profesionistă, care implică anumite investiții (dotare, dezvoltare, personal, promovare etc), nu poate exista fără asigurarea unui buget financiar corespunzător.

În principiu, presa poate funcționa în următoarele variante de finanțare:

  1. finanțarea din partea unei persoane/entități (proprietar sau nu), caz în care organul de media este dependent de interesele finanțatorului
  2. finanțarea prin subscripție publică din partea cititorilor/cetățenilor (care poate asigura independența, însă nu este o finanțare predictibilă, în timp), periodică sau pe anumite proiecte jurnalistice
  3. finanțarea prin accesul la informație contra cost (care poate asigura independența, însă implică ”educarea” publicului de a plăti un abonament de 2-3 euro/lună, în condițiile în care multe surse de informație online sunt gratuite)
  4. finanțarea prin vânzarea de publicitate, într-un proces comercial, prin care se asigură atât accesul gratuit la informație, cât și încropirea unui buget necesar publicației (această variantă poate asigura independența în măsura în care finanțarea se asigură din surse multiple)

Din cele 4 variante prezentate anterior, TurdaNews funcționează pe principiul variantei cu numărul 4, vânzarea de publicitate, în condițiile unei audiențe considerabile, asigurând costurile necesare funcționării optime, independente, dar și a dezvoltării viitoare. În cursul anului 2018, TurdaNews a înregistrat 72 de clienți publicitari (57 fiind exclusiv din mediul privat - 79%), societatea editoare (SC Geflo Media SRL - acționar unic Gelu Florea) având venituri de 279.134,15 lei, cu un profit de 61.068,01 lei. Perspectivele anului 2019 sunt pozitive, în condițiile în care primul trimestru din 2019 a fost superior aceleiași perioade din 2018:

  • cifră de afaceri în creștere cu 25,6%
  • profit în creștere cu 13.235,89 lei
  • portofoliu de clienți publicitari: 49

TurdaNews este un site de știri echilibrat, echidistant, care reflectă realitățile de zi cu zi, din diverse domenii. 

Revenind la tema din acest an a Zilei Libertății Presei, respectiv ”Mass-media pentru democraţie: jurnalism şi alegeri într-o perioadă de dezinformare"”, trebuie să spunem că, pe plan local, s-au dus multe campanii de dezinformare la adresa TurdaNews (concertate din umbră de personaje care și-au propus controlul asupra presei sau care suferă de complexul bogătanului care ”nu poate cumpăra orice”), principala tehnică fiind manipularea/dezinformarea.

Ce s-a spus și care-i adevărul?

  • TurdaNews ar fi un ziar de partid. FALS! TurdaNews este un site independent, care funcționează pe principii economice, comerciale. Faptul că vindem spații publicitare (bannere sau comunicate) pe site, pentru partide politice, nu înseamnă că suntem vânduți acestora, ci că funcționăm așa cum funcționează orice publicație din statele cu o puternică democrație la bază.
  • TurdaNews ar fi finanțat din bani publici. PARȚIAL ADEVĂRAT! În activitatea sa comercială, societatea care editează siteul de știri participă și la diverse proceduri de achiziție de publicitate, organizate de entități cu capital public (gen primării, societăți comerciale cu capital de stat etc), având aceleași drepturi ca și oricare alt organ de media local, regional sau național. Nu am fost favorizați, iar achizițiile/contractele sunt realizate transparent, conform legii, fiind publicate pe SICAP (sistemul național electronic, public, prin intermediul căruia se desfășoară procedurile de achiziții publice ale entităților publice). Câteva explicații concrete privind achizițiile publice (cu caz concret) sunt prezentate puțin mai jos (link spre articolul care detaliază contractul cu CAA, ca exemplu). O altă confuzie care se crează este datorată faptului că o informație de genul asfaltării unei străzi (de exemplu) este percepută o știre pro-primar (indiferent de localitate) din partea adversarilor politici ai edilului respectiv sau a celor care au o altă orientare politică. În fapt, este doar o informație! De asemenea, un contract cu o entitate publică (primărie sau societate comercială) nu intervine în activitatea de libertate redacțională asigurată jurnaliștilor. Este de notorietate faptul că în perioada în care am dezvăluit jaful de la Zoo Turda, TurdaNews avea contract cu Primăria Turda. De asemenea, am câștigat recent un proces cu Primăria Luna (care ne-a solicitat returnarea sumei de circa 11.000 de lei), diferendul din instanță neavând nicio legătură cu înțelegerea contractuală existentă, care se desfășoară pe baze contractuale care nu au legătură cu ingerința asupra libertății și independenței siteului nostru de știri.
  • TurdaNews ar susține un partid politic. FALS! TurdaNews nu susține niciun partid politic și oferă tuturor partidelor politice drepturi egale în ceea ce privește publicarea de comunicate sau bannere electorale (cum e cazul acestei campanii electorale, în care până în acest moment au apelat la noi PSD, PMP și ALDE). Nu forțăm pe nimeni să-și facă publicitate, iar partidele politice funcționează după propriile reguli și transmit informații cu o frecvență pe care o stabilesc ele însăși. Toate materialele transmise de partidele politice sunt menționate clar cu ”Comunicat”, fiind asumate de entitățile care au redactat comunicatul, TurdaNews asigurând doar publicarea lor, pe principii de echidistanță și corectitudine față de toți, în egală măsură.
  • TurdaNews ar scrie minciuni. FALS! Jurnaliștii TurdaNews fac eforturi consistente pentru a asigura informații de calitate, corecte și verificate. Uneori, în cazul informațiilor care redau evenimente în derulare sau recent încheiate, precizăm că este vorba despre informații neoficiale, iar ulterior venim cu un UPDATE (actualizare) la articol, în care prezentăm informații oficiale, confirmate, tocmai pentru a asigura o informare corectă. Deși în cei peste 10 ani de activitate am publicat numeroase dezvăluiri, investigații sau anchete de presă, în care am prezentat documente, dovezi și acuzații grave la adresa unor personaje importante din comunitate, până în acest moment am câștigat TOATE procesele care ne-au fost intentate în instanță, cu acuzația că am fi publicat minciuni sau neadevăruri. Cel mai răsunător caz este cel al fostului candidat la Primărie, Andrei Suciu (USR), care ne-a dat în judecată susținând că am publicat minciuni în cele 18 articole invocate de domnia sa, solicitându-ne și daune de 10.000 de euro. Procesul a fost câștigat definitiv de noi, dovadă că tot ceea ce s-a publicat a fost ADEVĂRAT!

Citește și:

Despre contractul cu CAA, total transparent! Iată adevărul!

TurdaNews a rezistat în timp tuturor atacurilor de acest gen. În cei peste 10 ani de existență, am fost nevoiți să facem față diverselor presiuni, chiar amenințări cu moartea, doar pentru că am publicat adevăruri deranjante sau am refuzat să fim subordonați, din punct de vedere editorial, cuiva. În prezent, TurdaNews este principala sursă de informație locală, fiind cel mai influent organ de media din zona Turda - Câmpia Turzii, depășind constant 100.000 de cititori unici/lună și având o audiență mai mare decât a următoarelor organe de media, la un loc!

”Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, în 1993, în urma unei recomandări adoptate în cadrul celei de-a XXVI-a sesiunii a Conferinţei Generale a UNESCO în 1991. ONU a declarat ziua de 3 mai - Ziua mondială a libertăţii presei - pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "Orice om are dreptul la libertatea exprimării opiniilor; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat" dar şi ca un răspuns la o chemare a jurnaliştilor africani, care, în 1991, a produs Declaraţia Windhoek privind pluralismul şi independenţa mijloacelor de informare în masă” - AGERPRES.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator