fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

118386173 3202348229886749 4859491427698913531 n

Noul primar din Tritenii de Jos, Dan Alexandru Iosif, ar putea ajunge în penal mai repede decât și-ar putea închipui mulți. Fie din nepricepere, fie pentru că minte sau face falsuri în acte oficiale, cum sunt considerate declarațiile de avere! Însă, conform legii, acesta este un CAZ PENAL!

TurdaNews a mai atras atenția asupra neconcordanțelor din declarațiile de avere ale actualului primar, la vremea respectivă doar candidat pentru funcția de primar, însă organele abilitate nu au făcut nimic până acum. Poate pentru că nu toți trebuie să se supună aceleiași legi?!

Citește și:

Dan Alexandru Iosif se vrea primar la Tritenii de Jos, dar nu a văzut ”tunurile” date de fostul primar! În schimb, s-a ”îmbogățit” peste noapte!

La vremea respectivă, agitatorii și cei implicați în interesele candidatului Dan Alexandru Iosif, care și-a dorit să pună mâna pe primărie, au trecut la amenințări fără nicio jenă. Chiar în spațiul public!

Evident, TurdaNews nu dă înapoi în cazul amenințărilor, iar după plângerea penală depusă împotriva celui care și-a permis să ne amenințe, ”băiețașul” s-a liniștit imediat, când și-a dat seama de gravitatea unei posibile fapte penale.

Citește și:

”Verzii” lui Dan Alexandru Iosif trec la amenințări publice! Vor să ascundă adevărul! (UPDATE)

După ce a dobândit calitatea de primar al comunei Tritenii de Jos, conform legii Dan Alexandru Iosif avea obligația să depună o nouă declarație de avere. Care se regăsește pe siteul Primăriei Tritenii de Jos. Numai că, așa cum am descoperit și în trecut, există anumite neconcordanțe, dacă facem o comparație cu precedentele declarații de avere. Semn că fie primarul MINTE, fie s-a ÎNCURCAT și nu mai știe ce să scrie și ce nu, fie face un FALS în acte publice! Indiferent de situație, vorbim despre o faptă penală, care este sancționată conform legii cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Mențiunea privind caracterul penal al înscrierilor din declarația de avere se regăsește chiar în subsolul acesteia, deasupra semnăturii celui care o completează: ”Prezenta declarație constituie act public și răspund potrivit legii penale pentru inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menționate”.

Screenshot 2021 03 08 at 15.19.38

De asemenea, mai trebuie făcută o precizare, respectiv faptul că în declarația de avere a unei persoane care are obligația de a completa un astfel de document, sunt menționate inclusiv bunurile sau veniturile soțului/soției și a copiilor aflați în întreținere. Precizare care apare în antetul declarației de avere, așa cum se vede mai jos:

Screenshot 2021 03 08 at 15.42.56

Revenind la declarația de avere, vă prezentăm mai jos toate neconcordanțele existente între declarații de avere date succesiv, uneori la scurt timp, de același Dan Alexandru Iosif (care înainte de a fi ales primar la Tritenii de Jos, a fost funcționar public în Primăria Câmpia Turzii, calitate din care avea aceeași obligație de a completa acest tip de declarație):

Neconcordanța numărul 1:

În 2019, Dan Alexandru Iosif spunea că are un apartament de 76 mp, din anul 1998, pe care l-a dobândit prin cumpărare și îi aparține în cotă-parte de 100%. 

În anul 2020, spune că de fapt l-a ”moștenit”, iar cota nu mai este de 100%, ci de 5/8. Evident, dacă în 2019 apartamentul era cumpărat, nu avea cum să fie în categoria ”moștenit” în anul 2020!

Tot aici se încadrează o altă mențiune din declarația sa de avere. În 26.11.2020 a menționat că soția sa deține un apartament cumpărat în anul 2018, după ce cu mai puțin de o jumătate de an înainte, menționa că apartamentul a fost cumpărat în anul... 2019!

Aici poate exista și o explicație cu alba-neagra primarului din Tritenii de Jos, care nu pare în stare să-și completeze o simplă declarație de avere cu date concrete, dar a ajuns să conducă o comună: în 2019, nu a declarat apartamentul soției, așa că l-a declarat în 2020 la Primăria Câmpia Turzii, ca fiind achiziționat în 2019, iar apoi când a ajuns primar la Tritenii de Jos, a revenit asupra datei (posibil) corecte, respectiv 2018, crezând că nimeni nu mai verifică mențiunile sale.

DOVEZILE sunt mai jos:

Declarația dată în calitate de primar, în 26.11.2020:

Screenshot 2021 03 08 at 15.46.52

Declarația dată în calitate de angajat al Primăriei Câmpia Turzii, în 04.06.2020:

Screenshot 2021 03 08 at 15.48.31

Și declarația dată în 22.05.2019, în calitate de angajat al Primăriei Câmpia Turzii:

Screenshot 2021 03 08 at 15.50.26

Neconcordanța numărul 2:

În declarația de avere dată în calitate de primar, a menționat faptul că deține două autoturisme: un Chevrolet Aveo fabricat în 2007 și un Nissan Qashqai fabricat în 2009.

Asta după ce, cu mai puțin de o jumătate de an înainte, la Primăria Câmpia Turzii declara că deține 3 autoturisme: cele două menționate anterior și un VW Golf fabricat în anul 2006!

Ca să nu mai vorbim de faptul că, în 2019, tot la Primăria Câmpia Turzii, declara două autoturisme, dar... diferite de cele din 2020 declarate în calitate de primar!

Practic, un VW Golf și un Nissan Qashqai ba au apărut, ba au... dispărut! Fără să existe nicio mențiune privind eventuala lor înstrăinare/vânzare.

Și, cum am precizat mai sus, ”inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menționate” constituie faptă penală și trebuie sancționată conform legii!

DOVEZILE sunt mai jos:

Declarația dată în calitate de primar, în 26.11.2020:

Screenshot 2021 03 08 at 16.05.16

Declarația dată în calitate de angajat al Primăriei Câmpia Turzii, în 04.06.2020:

Screenshot 2021 03 08 at 16.11.23

Și declarația dată în 22.05.2019, în calitate de angajat al Primăriei Câmpia Turzii:

Screenshot 2021 03 08 at 16.12.55

Neconcordanța numărul 3:

Există o diferență în ceea ce privește veniturile declarate, între mențiunile făcute în calitate de primar și declarația dată în calitate de angajat al Primăriei Câmpia Turzii.

Este vorba despre niște venituri sub forma voucherelor de vacanță. Care au fost menționate în iunie 2020, dar au fost ”uitate” în noiembrie 2020. Ori, acest lucru nu este permis într-o declarație de avere, care constituie document public, iar mențiunile se fac în cunoștință de cauză că ”inexactitatea sau caracterul incomplet al datelor menționate” constituie faptă penală și trebuie sancționată conform legii!

Evident, există varianta în care primarul ales nu este capabil să-și completeze propria declarație de avere, fie că este vorba despre probleme intelectuale, fie că se datorează unor probleme de natură penală, însă consider că acest lucru trebuie precizat cât se poate de clar, având în vedere natura funcției deținute și riscurile la care se supune.

DOVEZILE sunt mai jos:

Declarația dată în calitate de primar, în 26.11.2020:

Screenshot 2021 03 08 at 16.20.42

Declarația dată în calitate de angajat al Primăriei Câmpia Turzii, în 04.06.2020:

Screenshot 2021 03 08 at 16.23.38

Așadar, dovezile sunt cât se poate de clare. Așteptăm reacția organelor competente!

DOUĂ PRECIZĂRI, la final:

  1. Nu este singura faptă cu caracter penal, de care este bănuit primarul din Tritenii de Jos, după preluarea mandatului să de câteva luni! Însă, celelalte le vom prezenta într-un alt material.
  2. Am înțeles că mulți cetățeni din comuna Tritenii de Jos au realizat abia acum ce prostie au făcut, cu alegerea unui primar care nu e în stare să-și completeze propria declarație de avere și care nu e în stare să atragă fonduri guvernamentale sau europene pentru binele comunei, și m-au întrebat ce pot face, că în 4 ani comuna ”moare” de tot! Teoretic, mandatul unui primar este de 4 ani. Însă, legea prevede că primarul poate fi destituit, în urma unui referendum inițiat (în calitate de semnatari) de minim 25% dintre cetățenii cu drept de vot din localitate. Dacă se adună semnăturile necesare, prefectul va dispune organizarea referendumului, iar dacă în urma acestui referendum cetățenii decid demiterea primarului, acesta este demis, urmând apoi să se organizeze noi alegeri pentru funcția de primar (iar primar interimar va fi viceprimarul).

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate