fbpx

1380 x 300 TURDA NEWS

650x250 TURDA NEWS

PRO650x200 turda news mobil

PRO1380x300 turda news

 
 

890x300 01

5 Comentarii

deak francisc condamnat penal

Un fost director al societății Salina Turda SA și un fost angajat de la aceeași societate au dosare penale care au ajuns în instanță, fiind acuzați de diverse fapte penale.

Este vorba despre Tot Vasile Simion (foto stânga) și Deak Francisc (foto dreapta), ambii din Câmpia Turzii. Primul are două dosare penale pe rol (ambele fiind în etapa camerei preliminare), în timp ce al doilea are un dosar (tot în etapa camerei preliminare), în legătură cu activitatea desfășurată la SC Salina Turda SA.

Tot Vasile Simion - Dosar penal 6175/328/2020:

”Fapta inculpatului Tot Vasile Simion. care în perioada 02.09.2014-02.10.2014 în calitate de director general al SC Turda Salina Durgău SA (n.r. fosta denumire a societății Salina Turda SA) a încheiat un număr de 9 contracte de asistență juridică cu Cabinet de Avocat..., în mod direct, fără aprobarea și mandatarea de către Consiliul Local Turda, în condițiile în care schema de personal a societății era prevăzută cu două posturi de personal de specialitate juridică ocupate efectiv, încălcând prevederile art. 1 alin. 1 și 3 din OUG 26/2012, prin încheierea acestor contracte, urmărind realizarea unui interes personal și obținerea unui folos material nedatorat (obținerea pe cale judecătorească a unor sentințe de anulare a hotărârilor Consiliului Local Turda, ale Adunării generale și ale Consiliului de Administrație a SC Turda Salina Durgău SA pe baza cărora s-a constatat încetarea mandatului său de director general al SC Turda Salina Durgău SA, pentru satisfacerea acestui interes personal, inculpatul angajând SC Turda Salina Durgău SA la plata onorariilor avocațiale în cuantum total de 66.900 lei, această sumă constituind folosul material nedatorat în sensul art. 13 indice 2 din Legea 78/2000 și prejudiciul adus SC Turda Salina Durgău) constituie infracțiune de abuz în serviciu în formă continuată (9 acte materiale), prev. de art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 35, alin. 1 din Codul penal”.

Tot Vasile Simion - Dosar penal 9156/328/2019:

”Fapta inculpatului Tot Vasile Simion, care la data de 16.05.2014, în timp ce îndeplinea calitatea de director general al SC Turda Salina Durgău SA, societate comercială pe acțiuni, având acționar unic UAT Municipiul Turda și persoană juridică de tip închis cu capital integral al acționarului unic, prin încălcarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 137 indice 1 alin. 3 din legea 31/1990 și art. 152 alin. 1 din Legea 31/1990, care interzic directorilor acestor societăți să încheie contracte de muncă cu societatea pe care o conduc, pe durata îndeplinirii mandatului, a încheiat cu această societate contractul de muncă numărul 237/16.05.2014, prin care societatea reprezentată de inculpat îl angajează pe el însuși în funcția de specialist în relații publice, având un salariu lunar de 5.570 lei, faptă în urma căreia a realizat foloase patrimoniale necuvenite/nedatorate constând în propria angajare și încasarea sumei de 31.616 lei, constituie infracțiune de abuz în serviciu prev. de art. 13 indice 2 din legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. 1 din Codul penal”.

Deak Francisc - Dosar penal 7085/328/2020:

”Fapta inculpatului Deak Francisc, consilier tehnic la SC Turda Salina Durgău SA, care în perioada februarie 2014-octombrie 2014 a folosit în mod repetat (de 61 de ori), în interes personal, autoturismul de serviciu marca Dacia Duster cu numărul de înmatriculare... (în afara programului de lucru, în zile de sâmbătă, duminică și sărbători legale, zile în care suspectul nu se afla în timpul serviciului, fiid liber sau în concediu), efectuând în mod nejustificat cu acest autoturism un număr de 9.625 km și cauzând părții civile SC Turda Salina Durgău SA un prejudiciu în sumă de 4.560,06 lei (contravaloarea combustibilului folosit pentru deplasările în interes personal și decontat de societate) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare în formă continuată (cu 61 acte materiale) prev. de art. 295 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 308 din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal.

Fapta inculpatului Deak Francisc, care la data de 24.10.2014, la momentul suspendării contractului său de muncă, a fost notificat să predea autoturismul de serviciu marca Dacia Duster cu numărul de înmatriculare... angajatului XX (în gestiunea căruia figura autoturismul), însă nu a dat curs notificării și a refuzat expres restituirea, continuând să-l folosească și să exercite posesia asupra acestuia până la data de 12.12.2014, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere, prev. de art. 238 alin. 1 din Codul penal.

Cele două infracțiuni au fost săvârșite în concurs real fiind aplicabile prevederile art. 38 alin. 1 din Codul penal”.

Deak Francisc are mai multe dosare penale pe rol, iar unele s-au încheiat cu condamnarea sa. Este judecat și pentru diverse prejudicii aduse altor două societăți cu capital de stat, respectiv SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA și SC Compania de Salibritate Câmpia Turzii SA.

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Persoane în conversație:
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    dfgd · 12:58 13.11.2020
    bine ca sunt altii care fura o gramada si nu patesc nimic !
    • Acest comentariu este nepublicat.
      Juan Magal · 09:43 14.11.2020
      Garfild
      te-o plimbat TITI cu Dasterul de intri la sentimente?
      Nici in ziua de azi nu por intelege cum o persoana ca Titi poate sa ajunga in consilul local , consilier la Salina ... ( ce calitati sau studii poate sa prezinte in afara de smecheriile de 2 lei din Campia?) daca stai si te gindesti la rece vezi de fapt adevarata valoare a administratie publice! :o
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Altu un altu · 15:51 13.11.2020
    Ce justificare bună ai găsit, nu-i așa ?!
    • Acest comentariu este nepublicat.
      ddf · 08:37 14.11.2020
      maa pai ca pentru ca umbli cu masina de firma? Pai cati nu sant care umbla pe la nunti si concedii cu masina de firma?
      • Acest comentariu este nepublicat.
        Juan Magal · 08:50 15.11.2020
        DDF
        Tu faci cinste cu brio! statutului de roman!
        trebe sa ma descurc ... ce daca am luat ceva de la munca ce nu i a meu? toti iau si de descurca... am masina de servici ; i a MEA ! Firma este obligata sa o intretina si eu sa profit tot timpul de ea.. ca asa-i romanul.
        Masina de servivi este in scop strict servici! nu pune scop personal tarane! Pina nu dispareti cu mintalitatea esta de 2 lei tara asta o sa mearga spre bine - in jos
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate