fbpx

Icon Scrie un comentariu

2222 3 660x330

TurdaNews publică ultimele sinteze-raport ale Curții de Conturi, aferente unor controale exercitate în mediul rural din zona Turzii. Publicăm date valabile pentru localitățile controlate în 2019 (aferente anului 2018) pentru localitățile Băișoara, Ceanu Mare, Luna, Săndulești, Tureni și Viișoara.

Din rapoarte reiese că s-au făcut plăți nelegale pentru angajați (prime, majorări salariale etc), plăți nelegale pentru servicii neprestate sau lucrări neefectuate, achiziționarea de produce alimentare nelegal pentru diverse sărbători festive, plăți ilegale către culte religioase, dar și consumuri de carburant fără respectarea prevederilor legale.

Iată mai jos datele pentru localitățile menționate:

Băișoara

baisoara

Ce au constatat inspectorii Curții de Conturi, printre altele:

- Entitatea auditată nu a respectat în totalitate prevederile legale în ceea ce privește elaborarea și prezentarea spre aprobare a bugetului de venituri și cheltuieli al UATC Băișoara.

- Au fost efectuate plăți nelegale pentru acordarea unor premii în bani pentru angajații instituției, cu ocazia sărbătorilor de 8 Martie, Paşte şi Crăciun, care exced cadrului legal. (7000 lei)

- Au fost efectuate plăți nelegale, în favoarea firmei SC Iulia Bos SRL Negrești Oaș, reprezentând cote indirecte și profit aplicate aprovizionării unor materiale, nepuse în operă. (9000 lei)

Sinteza integrală a raportului poate fi studiată mai jos:

Ceanu Mare:

ceanumare

Ce au constatat inspectorii Curții de Conturi, printre altele:

- Efectuarea de plăți pentru lucrări de investiții ,,Modernizarea iluminatului public, în localitățile din comuna Ceanu Mare,, fără contraprestație către o firmă din Cluj-Napoca, în sumă 174.230,94 lei, reprezentând lucrări decontate și neexecutate.

- Efectuarea de plăți pentru lucrări de investiții ,,Achiziție lucrări de decolmatare rigolă pe o lungime de 1.680 ml,, fără contraprestație către o firmă din Turda, jud. Cluj, în sumă 27.489 lei, reprezentând lucrări decontate și neexecutate;

- Efectuarea de plăți pentru lucrări de refacere infrastructură rutieră pe DC 66 din comuna Ceanu Mare, fără contraprestație către o firmă din Viișoara, jud. Cluj, în sumă 27.153 lei reprezentând lucrări decontate și neexecutate.

- Efectuarea de plăți cu întârziere pentru lucrări de instalații termice la Școala generală sat Boian și Școală generală sat Bolduț din comuna Ceanu Mare, către o firmă din Câmpia Turzii, jud. Cluj, pentru care s-au plătit penalități de întârziere plus cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare silită în sumă 68.843 lei.

- Efectuarea de plăți pentru furnizare de servicii, fără contraprestație către o firmă din Hunedoara, în sumă 3.429,68 lei reprezentând servicii de furnizare produse ”Țarc metalic depozitare pubele” decontate și neexecutate.

Sinteza integrală a raportului poate fi studiată mai jos:

Luna:

luna

Ce au constatat inspectorii Curții de Conturi, printre altele:

- A fost decontată nelegal către o firmă din Satu Mare, suma de 6.497 lei, reprezentând articole de transport mai mari decât cele efectiv prestate.

- În anul 2018 au fost efectuate plăți nelegale pentru cheltuieli de personal, în sumă de 94.009 lei, urmare stabilirii veniturilor unor salariați peste nivelul indemnizației lunare a funcției de viceprimar, încadrării unor salariați pe funcții de execuție superioare celor aprobate prin statul de funcții, majorării cu 25% în loc de 20% a indemnizației persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică și acordării indemnizației de hrană contrar prevederilor legale

- Au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 25.738 lei prin achiziționarea din fondurile publice de bunuri alimentare și nealimentare pentru organizarea unor zile festive.

Sinteza integrală a raportului poate fi studiată mai jos:

Săndulești:

sandulesti

Ce au constatat inspectorii Curții de Conturi, printre altele:

- Au fost acceptate la plată și efectuate plăți nejustificate către o firmă de construcții din Câmpia Turzii, în sumă de 23.384 lei, reprezentând avans materiale plătite și nepuse în operă.

- UATC Săndulești a efectuat cheltuieli cu carburanții, fără să fie întocmite corespunzător documentele justificative care să certifice consumul de carburant.

Sinteza integrală a raportului poate fi studiată mai jos:

Tureni:

tureni

Ce au constatat inspectorii Curții de Conturi, printre altele:

- Au fost efectuate plăți nelegale, în sumă brută de 17.580 lei, care exced cadrul legal reglementat privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, reprezentând sporuri acordate funcțiilor de demnitate publică pentru implementarea unor proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile peste prevederile legale în vigoare 

- Efectuarea de plăți nelegale în sumă de 2.400 lei, reprezentând cheltuieli cu publicitatea unor informații care nu fac parte din categoria informațiilor de interes public, pentru care potrivit prevederilor legale există obligativitatea comunicării din oficiu 

- Au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 20.000 lei reprezentând expertiză tehnică pentru obiectivul de investiții ”Modernizare străzi Tureni” în baza a două contracte cu același obiect 

- Au fost efectuate plăți nelegale în sumă de 124.950 lei  pentru realizarea unui studiu de fezabilitate aferent obiectivului de investiții ”Semaforizare a două intersecții pe DN și DJ în comuna Tureni, județul Cluj”, cheltuieli care nu sunt strict legate de activitatea instituției și pentru care nu există bază legală pentru efectuarea lor 

Sinteza integrală a raportului poate fi studiată mai jos:

Viișoara:

viisoara

Ce au constatat inspectorii Curții de Conturi, printre altele:

- Au fost efectuate plăți nelegale pentru cheltuieli de personal, în sumă totală de 2.970 lei, reprezentând majorarea salariului de bază pentru persoana care efectuează operațiuni în registrul electoral și spor de vechime calculat eronat

- Au fost acordate finanțări nerambursabile din fonduri publice unor culte religioase, fără respectarea în totalitate a prevederilor legale

Sinteza integrală a raportului poate fi studiată mai jos:

 

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator