marian morar
m install
nello construct

Bani negri, mită, alte venituri necuvenite? Vezi ce avere a făcut un consilier PDL Turda în 2 ani de mandat!

zamblau eugen

În mai puţin de 2 ani de mandat, consilierul PDL Turda, Daniela Florea, a reuşit să adune aproape 400.000 de lei, deşi veniturile familiei sale sale, oficiale, nu depăşesc 38.000 de lei/an!

Cu alte cuvinte, dacă ar fi pus toţi banii deoparte şi nu ar fi cheltuit nici un leu, nici pe întreţinere, nici pe mâncare şi nici pe concedii, consilierului PDL Turda i-ar fi trebuit peste 10 ani ca să atingă suma pe care o avea la finele anului 2013 în conturi!

În declaraţia de avere dată în 10 iulie 2012, conform legii, imediat după obţinerea mandatului de consilier local din partea PDL, Daniela Florea a tras o linie la capitolul rezervat activelor financiare, semn că nu avea nici un leu sub formă de conturi, depozite bancare, fonduri de investiţii sau alte forme de economisire şi investire (vezi foto mai jos). 

Ulterior, în declaraţia dată în februarie 2013, Daniela Florea a menţionat, la acelaşi capitol al activelor financiare, suma de 167.228 lei, într-un cont la Raiffeisen Bank, de forma unor fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri private de pensii sau alte sisteme de acumulare (vezi mai jos).

Însă, lucrurile nu se opresc aici! În ultima declaraţie de avere, respectiv cea dată în ianuarie 2014, consilierul PDL Turda a menţionat existenţa unor active financiare de aproape 400.000 de lei! Este vorba de un depozit bancar la Raiffeisen Bank de 114.500 lei (echivalentul venitului total al familiei pe mai bine de 3 ani!), dar şi de un cont, tot la Raiffeisen Bank, sub forma unor fonduri de investiţii sau echivalente, inclusiv fonduri de pensii, în valoare de 279.080 lei (vezi mai jos).

Practic, consilierul PDL nu poate justifica apariţia sumelor respective! Asta pentru că depozitul bancar de 114.500 lei nu avea cum să fie constituit din veniturile oficiale ale familiei (care, repet, se ridică în total la doar 38.000 de lei pe an!), iar fondul de investiţii nu avea cum să "răsară" din senin, în 2013, la valoarea de 167.000 de lei, pentru ca un an mai târziu să ajungă la 279.000 de lei (creştere 70%, în condiţiile în care o creştere de 10% pe an, a oricărui fond de investiţii, este considerată "imensă", în această perioadă).

ANI poate confisca averea acumulată nejustificat!

În astfel de cazuri, Agenţia Naţională de Integritate poate interveni cu o cercetare amănunţită a situaţiei financiare a unui ales local, descoperind concret suma care nu se poate justifica cu ajutorul veniturilor şi a cheltuielilor oficiale. Apoi, suma nejustificată se poate confisca, existând cazuri similare în acest sens!

Totuşi, dincolo de procedurile legale, se nasc câteva întrebări. De unde a făcut consilierul PDL rost de atîţia bani, într-o perioadă de criză economică? Sunt aceste sume bani negri, mită sau alte venituri necuvenite?

Daniela Florea, vicepreşedinte PDL, prin "avansare"

Daniela Florea este vicepreşedinte PDL Turda, funcţie pe care nu a dobândit-o în urma alegerilor interne din partid, ci în urma unei "avansări" ulterioare, după ce fostul vicepreşedinte Alexandru Faur şi-a dat demisia din partid. Ea mai este preşedinte al organizaţiei de femei a PDL Turda, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene de femei a PDL Cluj, secretar executiv al BPJ PDL Cluj, secretar executiv al BPL PDL Turda.

În calitate de consilier local, Daniela Florea este membru al Comisiei de "Administaţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic, ordine publică şi apărare".

Conform declaraţiei de interese, este asociat în procent de 50% la societatea Daf Speed SRL, fiind şi preşedinte al Asociaţiei Culturale D.A.N.S.

Întrucât consilierul PDL nu a putut fi contactat la ora la care s-a finalizat această investigaţie, precizăm că vom publica orice punct de vedere sau orice explicaţie pe marginea datelor prezentate de publicaţia noastră, în cazul în care ni se vor trimite pe adresa redacţiei!

Citeşte şi:

Consilierul PDL Daniela Florea, căruia i-am descoperit 400.000 de lei apăruţi din senin în declaraţia de avere, ne ameninţă cu procesul! De pe site-ul Primăriei au dispărut documentele!!!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2