fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

elevi

Aproape toți elevii din mediul urban din județul Cluj vor fi prezenți mâine la școală, fizic. Mai puțin elevii unităților de învățământ din Turda, unde rata de incidență încă este mai mare de 1 la mie și nu s-a dat acceptul pentru prezența fizică la școală.

Astfel, conform hotărârii 121 din 23 mai 2021, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, privind modificarea scenariilor de funcționare ale unor unități de învățământ, toate unitățile școlare și preșcolare din Câmpia Turzii trec din scenariul 2 în scenariul 1, care implică prezența fizică la cursuri.

La fel se va întâmpla și în cazul unităților școlare și preșcolare din Cluj-Napoca și Gherla. Celelalte două localități din mediul rural, respectiv Dej și Huedin, au primit decizii anterioare de prezență fizică la unitățile școlare și preșcolare.

Prezența fizică la școală a fost acceptată și în alte localități din mediul rural, din zona noatră fiind menționate localitățile Aiton, Ceanu Mare și Viișoara.

De asemenea, în cazul localității Călărași modificarea este în sens invers, adică se trece din scenariul 1 în scenariul 2, după ce localitatea a ajuns la o incidență de 1,27 cazuri la mia de locuitori, din pricina a 3 cazuri de îmbolnăvire.

Prezența fizică la școală se face cu respectarea anumitor norme sanitare pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate