fbpx

ezgif.com optimize 3

Scrie un comentariu

scoala copii scaled 1 1620x1080

Deși abia a început vacanța pentru elevi, se lucrează la întoarcerea acestora fizic în școli în cele mai sigure condiții. Într-un comunicat de presă publicat duminică, Ministrul Educației prezenta patru condiții pentru reluarea cursurilor cu prezență fizică pentru toate școlile (fără scenarii diferențiate!) la finalul lunii mai. 

Una dintre condiții este ca testele non-invazive să fie disponibile în școli la întoarcerea din vacanță după ce au fost folosite doar 2% din numărul total de teste antigen rapide.

„În 8 săptămâni de școală (începând din 8 februarie!), au fost folosite mai puțin de 2% din numărul total de teste antigen rapide puse la dispoziție pentru testarea în școli.

Cauzele acestui insucces major au fost două:

1. Lipsa de personal medical sau indisponibilitatea acestuia pentru administrarea testelor antigen rapide.

2. Sunt considerate de foarte mulți părinți ca fiind «invazive»/traumatizante pentru copii, mai ales pentru cei de vârstă mică. Drept urmare, nu-și dau acordul pentru testarea în acest fel.

Soluția este utilizarea unor teste non-invazive care înlătură cele 2 neajunsuri (nevoia de administrare de către personal medical și reticența părinților cu privire la exprimarea acordului absolut necesar pentru elevii minori).

Testele antigen rapide rămase (peste 1 milion) ar putea fi redirecționate pentru testarea adulților.

Achiziția acestor teste non-invazive trebuie făcută de entități cu competență în domeniul medical. Ministerul Educației nu are competențe și atribuții pentru achiziția niciunui tip de test medical. Mizăm foarte mult pe sprijinul Ministerului Sănătății (ca autoritate guvernamentală in domeniul sănătății) pentru implicare în vederea asigurării unei protecții sanitare corespunzătoare în școlile din România.

Astfel, Ministerul Educației va putea propune, la finalul lunii mai-începutul lunii iunie, reluarea cursurilor cu prezență fizică pentru toate școlile (fără scenarii diferențiate!), dacă vor fi întrunite simultan următoarele patru condiții:

1. Respectarea regulilor de protecție sanitară în școli. Aceste reguli se respectă mai riguros în școli decât în cele mai multe locații (purtare mască de protecție, respectare reguli de igienă, distanțare adecvată, aerisire spații).

2. Susținerea continuării campaniei de vaccinare a personalului din învățământ. În acest moment, personalul din învățământ este cea mai numeroasă categorie socio-profesională din perspectiva numărului de persoane vaccinate - echivalent deja cu aproape 50% din totalul celor 350.000 de angajați din sistemul național de învățământ.

3. Testele non-invazive să fie disponibile în școli în data de 4 mai, la revenirea din vacanță/reluarea cursurilor conform scenariilor verde/galben/roșu pentru toți elevii (cu excepția claselor terminale care vor reveni la școală în data de 10 mai).

4. Confirmarea ipotezei specialiștilor epidemiologi cu privire la trendul descendent al ratei de infectare în luna mai.” se arată în comunicatul de presă de la Ministerul Educației.

Ministrul Educației și cel al Sănătății au pasat de la unul la altul responsabilitatea achiziționării testelor și au concluzionat că renunță la această cerință.

„Ministerul Sănătăţii nu are cadrul normativ pentru a achiziţiona teste pentru şcoli de exemplu, sau pentru orice altă unitate în afară de unităţile din subordine, iar aceste teste constituie cu siguranţă un filtru. Nu e un filtru atât de bun, atât de exact pe cât ne-am dori cu toţii, dar este un filtru, aşa încât dacă oricine doreşte să achiziţioneze un test sau altul o poate face, evident. Ministerul Sănătăţii, repet, nu are baza legală pentru achiziţionarea testelor pentru şcoli, lucrul acesta este cât se poate de clar şi comunicat şi Ministerului Educaţiei”, a afirmat Vlad Voiculescu duminică, într-o conferinţă de presă.

„Dacă Ministerul Sănătății care, repet, are deplină competență să se pronunțe, spune că (testele) sunt neconludente, atunci noi la Ministerul Educației luăm act de acest lucru și eliminăm această condiție, care este strict o condiție sanitară, nu ține de educație. Pentru educație este important să reluăm activitate în școli cu prezență fizică”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Rămâne de văzut cum se va schimba situația în următoarele săptămâni și dacă se va reveni la testarea elevilor sau nu.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate