fbpx
Scrie un comentariu

examen2

Astăzi, 31 martie 2021, s-a finalizat simularea examenului național de bacalaureat 2021 prin comunicarea rezultatelor obținute de elevii care au susținut probele scrise. 

Clujul este pe locul 2 la cele mai bune rezultate cu un procent de 51% chiar după Brăila cu 52,1%. Cel mai mare procent de promovare s-a înregistrat la Limba și literatura maternă, iar cel mai mic la proba obligatorie a profilului, deși acolo s-au obținut și cele mai multe note de 10.

S-au înregistrat următoarele rezultate:

  • Proba E.a) - Limba și literatura română - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 70,20%.
    • 371 de elevi au obținut nota 10.
  • Proba E.b) - Limba și literatura maternă - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 81,90%.
    • 18 elevi au obținut nota 10.
  • Proba E.c) - Proba obligatorie a profilului - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 51,40%.
    • 772 de elevi au obținut nota 10.
  • Proba E.d) - Proba la alegere a profilului - procent de promovare (note mai mari sau egale cu 5): 68,10%.
    • 1.556 de elevi au obținut nota 10.

Rată de promovare generală (medii mai mari sau egale cu 6): 40,71%.

Județele cu cele mai bune rezultate au fost Brăila (52,1%), Cluj (51%), Galați (47,8%), Iași (47,3%), București (46,4%).

16 elevi au obținut media 10.

Comparativ cu simulările din anii precedenți, rezultatele se situează în același interval:

An

2016

2017

2018

2019

2021

Procent de promovare

38,39%

38,23%

39,55%

42,15%

40,71%

Referitor la organizare și prezență:

  1. Luni, 22 martie 2021, a avut loc proba scrisă la Limba și literatura română. Au fost prezenți 112.153 de elevi. Nu au putut participa elevii din 78 de unități de învățământ liceal, aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul unității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori (aproximativ 5% din numărul total de unități). Din cauza unor tentative de fraudă au fost eliminați cinci candidați.
  2. Marți, 23 martie 2021, s-a desfășurat proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică, respectiv istorie). Au participat 108.913 elevi, din care 74.178 au susținut proba la matematică, iar 34.735 au susținut proba la istorie. Nu au putut participa elevii din 88 de unități de învățământ liceal aflate în localități în care rata incidenței cumulate la nivelul unității este mai mare sau egală cu 6/1000 locuitori. Patru candidați au fost eliminați.  Cea mai mare rată de prezență (94%) s-a înregistrat în județul Harghita, iar județele cu cea mai scăzută rată de participare au fost Brașov, Ilfov și Timiș, județe în care se află 72 din cele 88 de licee în care nu s-a putut organiza simularea.
  3. Miercuri, 24 martie 2021, a fost programată proba scrisă la alegere a profilului și specializării - proba E.d). Au participat 106.082 de elevi. Nu au putut fi prezenți elevii din 88 de unități de învățământ liceal aflate în localități în care a fost instituită carantinarea zonală. Au fost eliminați din examen șase candidați. O rată de prezență semnificativă (94%) s-a înregistrat, de asemenea, în județul Harghita. Județele cu procente scăzute de participare au fost Brașov (20%), Timiș (20%) și Ilfov (22%), județe în care se află 72 din cele 88 de licee în care nu s-a putut organiza simularea.
  4. Joi, 25 martie 2021, s-a desfășurat proba scrisă la Limba și literatura maternă - proba E.b). Au participat 5.613 elevi din 18 județe (84% din numărul total de elevi înscriși pentru această probă). Cea mai ridicată prezență (peste 95%) s-a înregistrat în județele Bistrița-Năsăud, Alba, Sălaj și Mureș. O rată de participare scăzută s-a consemnat în județele Brașov și Timiș, județe în care majoritatea liceelor în care se putea organiza această probă sunt în localități intrate în carantină.

Citește și:

Calendar Bacalaureat și Evaluare Națională 2021

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator