fbpx

Scrie un comentariu

646x404

Ministerul Educației a postat numărul total de cazuri confirmate cu Covid-19 la nivel național, înregistrate în unități de învățământ în perioada 8 - 17 februarie 2021. 542 de clase și-au suspendat activitatea în mai puțin de 2 săptămâni de la deschiderea școlilor, 600 de elevi și 472 de angajați din educație au fost depistați cu Covid-19. 

Vestea bună este că a crescut interesul profesorilor pentru vaccinare, după ce la începutul campaniei de vaccinare datele arătau că doar puțini peste jumate din cadrele didactice doresc plănuiesc să se vaccineze.

„A existat o reticență de la începutul campaniei de vaccinare, care era firească, fiind vorba despre o situație nouă. Această reticiență s-a diminuat semnificativ odată cu începerea administrării vaccinurilor și vedem foarte ușor că din ce în ce mai multă lume își dorește vaccinarea, fiind deja creată o adevărată luptă pentru locurile disponibile”, a spus subprefectul.

După ce a crescut interesul profesorilor, lucru susținut de liderul Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean, Lucia Cojocaru, la nivelul județului Cluj, vor fi deschise două fluxuri de vaccinare pentru profesori.

„Deocamdată propunerea se află doar la nivel de discuție, așteptăm instrucțiuni mai clare cu privire la aceste centre volante, însă teoretic, la o evaluare de ansamblu ar fi în jur de 2.000 de persoane de vaccinat, atât cadre universitare cât și preuniversitare, numărul maxim de doze care vor fi admnistrate zilnic fiind 60.

Nu se știe în acest moment ce tip de vaccin va fi administrat profesorilor din Cluj, una dintre variante fiind cel produs de compania Pfizer, iar dacă acesta nu va putea acoperi cererea, se va utiliza și vaccinul AstraZeneca”, a declarat pentru monitorulcj.ro, subprefectul Clujului, Irina Munteanu.

„Sunt colegi care nu au reușit să se programeze încă pentru vaccinare, iar aceste centre volante sunt binevenite. Profesorii încep să conștientizeze și probabil, văzând că și alți colegi s-au vaccinat, au început să se programeze în număr tot mai mare. Acesta este cu siguranță un ajutor pentru cei care nu au reușit să se vaccineze încă”, a mai spus Lucia Cojocaru.

Sursa: Monitorul de Cluj. 

 

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate