fbpx
Scrie un comentariu

evaluare nationala 1

Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Cluj au centralizat rezultatele finale ale absolvenților clasei a VIII-a,  obținute în urma susținerii examenului de Evaluare Națională, sesiunea  2 – 27 iunie, 2020 și a finalizării soluționării contestațiilor.

Conform datelor înregistrate în urma reevaluării lucrărilor contestate, la nivelul județului Cluj procentul candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 88.73% (269 de candidați au solicitat reevaluarea lucrărilor prin contestație), ceea ce înseamnă o creștere a rezultatele inițiale cu 0,2 procente ( de la 88,71% la 88,73%). În urma soluționării contestațiilor a crescut, de asemenea, și numărul candidaților cu media generală 10, de la 66 de medii de 10, la 67 de medii, ca urmare a reevaluării lucrărilor scrise, în etapa de contestații.

La proba de Limba și literatura română, din totalul celor 184 de contestații depuse, 135 de lucrări au fost soluționate favorabil, 41 de lucrări au fost reevaluate sub nota obținută inițial, iar 8 lucrări au înregistrat aceeași notă obținută inițial la examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie 2020. Procentual, la disciplina limba și literatura română se înregistreză o creștere a rezultatelor obținute de către elevii claselor a VIII-a, de la 92,89% la 92,93%, pentru cei 4.921 de elevi de clasa a VIII-a din județul Cluj, care s-au prezentat la această probă.

La disciplina Matematică, 167 de candidați din județul Cluj au solicitat reevaluarea lucrărilor scrise, în etapa de  contestații. Astfel, în urma soluționării contestațiilor, 113 lucrări au înregistrat note mai mari, decât cele inițiale, 40  de lucrări au obținut note mai mici, în raport cu nota inițială, iar un număr de 14 lucrări au fost notate cu aceeași notă obținută inițial. La disciplina matematică numărul notelor mai mare sau egal cu 5 ( cinci) este de 84,45%, din totalul celor 4.907 de cadidați prezenți la această probă.

În județul Cluj, la disciplina limba și literatura maternă au fost depuse 24 de contestații, dintre care 21 de de solicitări privind reevaluarea lucrărilor scrise au fost soluționate favorabil, iar 3 lucrări au înregistrat note mai mici, decât cele obținute în evaluarea inițială. Numărul notelor mai mare sau egal cu 5 (cinci) este de 96,47%, pentru candidații care au susținut proba la limba și literatura maternă.

Rata de participare la examenul de Evaluare Națională, sesiunea iunie 2020, a fost de 93,76%: 4.921 de candidați prezenți, dintr-un total de 5.248 de candidați înscriși. Un singur  elev din județul Cluj a fost eliminat pentru  tentativă de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1(unu).

Examenul de Evaluare  Națională pentru elevii clasei a VIII-a  reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă  a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial.

Media de admitere în liceu constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la evaluarea națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de către diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 2 – 6 iulie 2020 și va fi urmată de repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat (10 iulie 2020).

 

 

                                                                                                   

Biroul de presă al I.Ș.J. Cluj

                                                                

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator