m install
petlinii
nello construct

Azi, 22 iunie 2020, elevii claselor a VIII-a din județul Cluj află rezultatele examenului de Evaluare Națională 2020, prin anonimizarea datelor cu caracter personal

floris

Pentru prima data, elevii care au susținut probele scrise din cadrul unui examen național pot afla rezultatele, prin intermediul unui cod de identificare distribuit fiecărui candidat, în scopul respectării tuturor prevederilor Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal (RGPD).

 Și în județul Cluj, fiecare elev de clasa a VIII-a, care a susținut probele scrise ale examenului de Evaluare Națională 2020, a primit un cod unic – exemplu cod: JJ0000000 (JJ = indicativul județului), iar, în momentul afișării rezultatelor, numele și prenumele candidatului vor fi asociate unui cod unic de identificare.

Listele cu rezultatele din cadrul examenului de Evaluare Națională 2020 vor conține acest cod unic de identificare pentru fiecare elev, școala de proveniență, rezultatele probelor scrise, precum și media obținută în cadrul acestui examen național.

Rezultatele obținute de către absolvenții claselor a VIII-a pot fi consultate și vor fi disponibile în mediul online, dar și la avizierele celor 115 unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj, desemnate centre de examen pentru Evaluarea Națională, sesiunea iunie 2020.

În eventualitatea în care elevul pierde acest cod unic de identificare, se poate adresa conducerii unității de învățământ de proveniență, respectiv președintelui centrului de examen în care elevul a susținut probele scrise ale examenului de Evaluarea Națională 2020, în vederea solicitării emiterii unui nou cod unic de identificare, generat din  aplicația națională EvNat, a precizat doamna Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

Reamintim faptul că la nivelul județului Cluj 5.248 de absolvenți ai clasei a VIII-a au susținut examenul de Evaluarea Națională, în sesiunea 2-27 iunie 2020.

Primele rezultate vor fi afișate astăzi, 22 iunie 2020, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse, atât în format fizic, cât și electronic, azi, 22 iunie 2020 (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și mâine, 23 iunie 2020 (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

 Pentru depunerea contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit, electronic, și o declarație-tip, în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Candidații fiind minori, declarația-tip va fi semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

 Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie 2020.

                                                                             

                                                                                                   

Biroul de presă al I.Ș.J. Cluj

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: