fbpx

BANNER vezeteu

Scrie un comentariu

edu elite 10iulie

Școala Gimnaziala Mihai Vodă 1024x433 1

Azi ar fi trebuit să sune ultimul clopoțel pentru clasa a VIII-a. O nouă generație de elevi  se pregătește să își ia zborul !

Privesc pe geam cum ordonați, însoțiți de profesorii supraveghetori, la distanță de 1,5 m, în șir indian, cei 43 de elevi se îndreaptă spre locul de triaj. Primesc masca și se așază cu emoție în bancă.  Observ o lacrimă !

În liniștea biroului, parcă aud zumzetul din curtea școlii, frânturi din Gaudeamus, discursul șefului de promoție.

Mă emoționez și eu !

Așa e, azi ar fi trebuit ca în aplauzele a peste 300 de elevi să îl chem în față și să-l felicit pe Vovea Dragoș Cătălin, absolventul de 10, șeful promoției 2020.

Apoi, am fi premiat pe cele două eleve Cirebea Alesia și Râșteiu Timea, care au luat premiul I la olimpiada de civică, etapa județeană și au fost calificate la etapa națională, etapă care a fost suspendată.

Ar fi urmat Tolan Irina, eleva care a  obținut locul al II-lea la faza județeană a Olimpiadei Universul cunoașterii prin lectură, și nu în ultimul rând, membrii echipei de rugby care au obținut de asemenea locul II la Olimpiada gimnaziilor, faza județeană.

Rând pe rând ar fi ieșit în față premianții, cei care au obținut mențiuni, dar din cauza vremurilor prin care trecem, ne-am limitat să îi îmbrățișăm din priviri și să le transmitem doar atât :

”Dragii noştri absolvenţi, aţi ajuns la momentul în care întoarceţi o nouă filă în existenţa voastră. Pe tot acest parcurs aţi fost călăuziţi cu dăruire şi perseverenţă de către dascălii acestei şcoli, care au sădit în mintea şi sufletul vostru tainele învăţăturii. Cu toţii ne-am străduit să vă împărtăşim nu numai din învățătura, ci și din experiența noastră de viață.

Am fost şi am rămas o echipă solidă şi funcţională,  indiferent de situaţie, iar vremurile actuale au dovedit acest lucru. Ne-am conformat cu toţii, ne-am adaptat la vremuri şi la momente neaşteptate şi am continuat să muncim de la distanță, dar împreună. Vă felicităm pentru faptul că nu v-aţi lăsat copleşiţi  de ineditul situaţiei şi ați continuat să munciţi!

Îndemnuri pentru viitor ar fi multe: munciţi din greu pentru ceea ce vă doriţi! Respectaţi-vă pe voi înşivă şi pe cei din jur ! Faceţi alegeri care vă fac fericiţi pe termen lung, nu doar pentru câteva secunde! Faceţi lucruri care îi ajută şi pe ceilalţi, nu fiţi egoişti ! Gândiţi-vă ce bine ar fi dacă toată lumea ar fi fericită !

Nu uitaţi niciodată unde a început educaţia voastră, aici, în această comună, locul vostru de baştină, aici unde aţi învăţat să fiţi oameni. Porţile acestei şcoli vor fi mereu deschise pentru voi, dragii noştri absolvenţi, “generaţia noastră cu mască”, copiii noştri dragi!

Vă dorim tot binele din lume, multă sănătate şi putere pentru a reuşi la examenul din acest an şcolar, dar şi la examenele ce vi le pregăteşte viaţa!!! ”

Director, Arion Daniela Maria

WhatsApp Image 2020 04 18 at 15.32.20

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator