marian morar
m install
nello construct

Tinerii se mobilizează pentru a face lumea un loc puțin mai bun! O nouă conducere la Câmpia Turzii, pentru tinerii DaVinceri!

zamblau eugen

În fiecare an este ales un nou grup de tineri din Asociația The Da Vinci System care vor urma să se implice proactiv în comunitatea locală, pentru a creea contextul favorabil dezlănțuirii potențialul uman. 

 

În acest scop, în cadrul evenimentului Adunarea Generală a DaVincerilor a fost ales un nou birou de manageri, care va coordona activitățile din Câmpia Turzii, format din: Liscan Rareș-Secretar General, Alexandra Popescu-Manager de Relații cu Publicul, Baciu Bogdan-Manager de Resurse Digitale, Bucur Oana-Manager de Resurse Financiare și Oana Melnicu-Manager de Resurse   Umane. Împreună cu ei, s-au alăturat alte două persoane care și-au asumat să se dedice pentru a dezvolta comunitatea locală: Rotar Cristiana-Junior Manager de Resurse Financiare și Seliștean Miruna-Junior Manager de Resurse Umane.

Adunarea Generală a DaVincerilor a marcat finalul unui an, plin de provocări, în care s-au remarcat doua persoane din Câmpia Turzii. Alexandra Popescu, care a investit nu mai puțin de 120 de ore în postul de Manager de Relații cu Publicul, cu scopul de a dezvolta comunitatea locală de dezbateri care a fost prezenta la multe competiții consacrate la nivel național. În paralel cu ea, Oana Bucur a reușit să fie cel mai activ DaVincer din acest an care a demonstrat, datorita prezentei ei la aproape toate activitățile din Câmpia Turzii și Turda, că este determinată să-și atingă maximul de potențial.

În anul precedent, tinerii din The Da Vinci System au creeat o comunitate aproape de la zero, in Câmpia Turzii, și s-au remarcat prin numeroase proiecte la nivel local precum: Consiliul Local al Tinerilor, Săptămâna Marketingului și a Tehnologiei și Business Pannel Talk, dar și printr-o multitudine de training-uri și întâlniri săptămânale în cadrul clubului de dezbateri, de numere și de character.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2