marian morar
m install
nello construct

ISJ Cluj: Obținerea titlului de Școală-Ambasador a Parlamentului Europeana pentru două unități de învățământ preuniversitar din județul Cluj

zamblau eugen

Programul educativ ,,Școli – Ambasador ale Parlamentului European,, EPAS ediţia 2017-2018 dedicat elevilor din învățământul liceal de toate tipurile, a fost inițiat de către Parlamentul European și se desfășoară, începând cu anul 2017, în toate statele membre ale Uniunii Europene.

 

Programul urmărește îmbunătățirea cunoștințele despre Europa și despre democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor. Elevii și profesorii sunt familiarizați cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă, precum și cu rolul pe care Parlamentul European îl joacă în procesul decizional european.

Biroul de Informare al Parlamentului European din România, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, cu sprijinul inspectorilor școlari pentru proiecte educaționale din inspectoratele școlare au selectat câte două școli din județele: Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Harghita, Mehedinți, Olt, Suceava și Vaslui și trei școli din București, care să participe la cea de a doua ediție a programului Școli-ambasador ale Parlamentului European în România.

Judeţul Cluj a fost reprezentat în această competiție de către unitățile de învățământ preuniversitar – Colegiul Tehnic ,,Victor Ungureanu’’ din Câmpia Turzii şi Colegiul de Muzică ,,Sigismund Toduţă’’, din Cluj-Napoca.

Felicitări echipelor de proiect din unitățile de învățământ preuniversitar care au adus în prim plan spiritul și valorile europene și care onorează învățământul clujean prin obținerea acestui titlu prestigios.

 

Biroul de presă al I.Ș.J. Cluj

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2