fbpx

Maxi Prest oferta termopane 2020

Icon Scrie un comentariu

traian neamtu

Unii dintre cei mai afectați oameni de carantina impusă de autorități sunt cei care dețin saloane de înfrumusețare și Barbershop-uri.

În luna august, a anului trecut s-a deschis „93's Barbershop”, un salon care se află chiar în centrul Turzii. Am stat de vorba cu Traian Neamțu, unul dintre cei care lucrează la 93's Barbershop.

Reporter: Cum te-a afectat aceasta carantină?

Traian Neamțu: În afară faptului că nimeni, dar efectiv nimeni, nici de la primărie, nici de la poliția locală, nici informațiile venite din partea autorităților pe care le-am văzut toți la televizor, nu au venit să ne clarifice situația exactă, aici vorbim de luni (16.03.2020), când eu, împreună cu ai mei colegi, am luat hotărârea să închidem activitatea datorita acestei pandemii. Era și logic să închidem, lucrând cu oameni eram predispuși să luăm acest virus și să îl dăm mai departe.

R.: Te-au căutat persoane să lucrezi „în particular”?

T.N.: Am avut câteva propuneri, pot spune că jumătate din ele au fost din partea prietenilor, care dorind să facă haz de necaz, îmi făceau tot felul de oferte: 1 kg de faina, un bax de hârtie igienica triplu stratificată etc. Am refuzat orice propunere, fie și ea serioasă sau nu; dar am luat în calcul varianta de a le accepta, dacă situația persistă și lipsa banilor va fi o problemă. Sper doar să se rezolve și să nu fiu nevoit să fac acest lucru deoarece, mă repet, aș accepta propuneri din nevoie, nu din plăcere.

R.: Ce ajutor ai primit din partea statului, după ce nu ai mai putut să iți desfășori activitatea?

T.N.: Asta ne-am întrebat toți, „ce ajutor vom primi?”. Și asta ne-am întrebat doar acum, după o săptămână de când am întrerupt activitatea salonului. Să fim realiști, puteam trăi cu banii făcuți până la închiderea salonului, și nici eu, cât nici colegii mei nu am acuzat această problemă în prima săptămână, însă deja aproape bifăm și a doua săptămână fără activitate și nevoile primare trebuie satisfăcute.

R.: Ce știi despre ajutorul din partea autorităților în alte state?

T.N.: Tot ce știu despre această situație globală e efectiv de la televizor și de pe internet unde se relatează situația în detaliu pentru fiecare țară. Sincer, îți spun că nu am fost curios de cum își gestionează alte state economia și cum acestea ajuta sau nu. Am fost interesat doar de situația noastră momentan și chiar astăzi am citit o știre în care Guvernul României își ia angajamentul să ne ajute cu suma de 2230 RON/lună însă nu s-a specificat nicăieri când și unde și ce trebuie depus pentru a putea beneficia de acești bani.

R.: A scăzut numărul clienților în perioada de înainte de carantină?

T.N.: Au fost zile normale de muncă, fără să scadă sau să se înmulțească numărul clienților, chiar dacă în lume (China, Italia) erau destule cazuri. La noi nu s-a simțit nimic din punctul acesta de vedere. Cred că situația e la fel în toată România, oamenii cei mai preventivi și-au umplut cămările, însă nu s-au înghesuit la tuns cum se întâmplă înaintea sărbătorilor mari.

R.: Ce sfaturi de întreținere le-ai da clienților tai?

T.N.: Sfaturi prea multe nu aș avea să dau datorită situației. De astăzi, fiind instituită carantina totală, aș întreba retoric, „pentru ce te aranjezi?”. Însă aici intervin clienții noștri care nu și-au întrerupt activitatea și au nevoie să aibă un aspect decent, aceștia pot apela oricând la mașina de tuns de acasă (cred că fiecare are una rătăcită pe undeva) sau chiar lama de bărbierit, unde tot ce trebuie să facă este să-și îngrijească conturul, de la ceafă, de la perciuni, iar în zona bărbii la fel, conturată cel puțin.

Traian Neamțu are o experiență de un an în domeniu. A participat la mai multe seminarii, ca model pentru Răzvan Nicola. De meserie, el este profesor de istorie și barman.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator