fbpx

Maxi Prest oferta termopane 2020

Icon Scrie un comentariu

theodor romila

Imediat după expoziție de grafică de la Galeria de Artă din Turda, Theodor Romilă a plecat cu o bursă de studiu la Milano. Vernisajul a avut loc pe 6 februarie, încă departe de explozia de Covid-19 care a lovit regiunea Lombardia, iar mai apoi, toată Italia.

TurdaNews a stat de vorbă cu Theodor, care se află în localitatea Voghera, la aproximativ 60 de km de Milano.

Reporter: Care e atmosfera în Italia?

Theodor Romilă: Nu știu exact cum e atmosfera în toată Italia, deoarece nu prea urmăresc știrile de la televizor, dar aici în orașul Voghera, situat cam la o oră de Milano, unde stau eu, atmosfera e destul de liniștită. Nu se mai plimbă oamenii atât de des pe stradă, mulți respectă indicațiile Ministerului Sănătății legate de starea de carantină. Cât despre măștile de protecție, pot să spun că majoritatea oamenilor nu le poartă. E drept că nici nu am auzit de cazuri de infecție în zona aceasta.

R.: Ce s-a schimbat acum, față de momentul în care ai ajuns în Milano?

T.R.: Față de momentul în care am ajuns în oraș, s-a împuținat numărul de oameni care ies afară din casă. În principiu, cei care ies, se duc la cumpărături, pe care le fac astfel încât să le ajungă mai multe zile. De asemenea, exista un echipaj de politie la ieșirea din fiecare oraș, pentru a împiedica deplasarea dintr-o locație în alta fără un motiv întemeiat (motiv de sănătate, de exemplu).

R.: Ce transmit autoritățile? Ce spun în legătură cu durata pandemiei?

T.R: Legat de perioada pandemiei, nu se știe cât va dura perioada de carantină. Momentan, se așteaptă încă două săptămâni pentru a se observa în ce măsură mai crește sau nu numărul persoanelor infectate, iar apoi se va lua o decizie dacă se va mai prelungi sau nu perioada de carantină.

R.: Se găsesc alimente și medicamente în zona în care locuiești?

T.R.: Da. Farmaciile sunt deschise și aprovizionate cu tot ce trebuie pentru perioada aceasta. Magazinele alimentare, de asemenea, sunt deschise, inclusiv cele mai mici, și se găsesc aceleași alimente care s-ar găsi într-o zi obișnuită.

R.: Ce faci ca să îți ocupi timpul liber în perioada de carantină?

T.R.: Desenez, citesc, mă uit la filme, creez proiecte pentru viitoare desene sau picturi în Photoshop.

R.: Transmite un mesaj turdenilor!

T.R.: Turdenilor le-aș transmite să nu creadă sută la sută ce se spune pe la televizor, pentru că se știe că, cel puțin o parte din mass-media exagerează situația mai mult decât ar trebui. E foarte important ca oamenii să se informeze din surse oficiale în ceea ce privește situația la noi în țara și peste hotare. Totuși, virusul e real, așa că trebuie să se protejeze cât pot de bine, respectând indicațiile Ministerului Sănătății. Sunt convins că lumea va trece și peste încercarea aceasta. Trebuie doar nădejde în Dumnezeu și respectarea normelor de igienă, iar zilele de pandemie se vor scurta! 

Theodor Romilă continuă să creeze lucrări grafice, pe care le puteți urmări pe pagina sa personală de facebook.

sursă foto: Theodor ROMILĂ

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator