Societatea Domeniul Public Turda SA a decis să cultive diverse sortimente de legume în serele din cadrul societăţii, amplasate în zona Poştarât, înformează Ştirile Pro TV Turda. Decizia a fost luată deoarece producţia de flori nu se mai justifica în actuala criză economică.
Maria Hârceagă, şeful sectorului de producţie de la Sere, a precizat că decizia are la bază un calcul pur economic, care vizează rentabilitatea funcţionării serelor. Roşiile şi castraveţii produşi în serele de la Domeniul Public Turda SA sunt comercializate pe raza municipiului.