m install
petlinii
nello construct

Noul director al Domeniului Public C.Turzii primeşte sprijin, dar şi avertismente!

floris

SC Domeniul Public SA Câmpia Turzii are un nou director, în persoana lui Cristinel Sever Iuoraş. Acesta l-a înlocuit pe Constantin Jităraşu, iar acum are ca misiune reorganizarea şi schimbarea radicală a serviciilor prestate de societatea la care acţionar unic este Consiliul Local.

 

Pentru început, el a primit un sprijin de la bugetul local, în sensul în care s-a aprobat majorarea capitalului social al societăţii cu suma de 399.886,39 lei. Banii sunt destinaţi achiziţionării de utilaje, cunoscut fiind faptul că Domeniul Public suferă enorm la acest capitol.

 

Numai că, pe umerii lui Iuoraş atârnă acum o mulţime de probleme. Iarna grea a deteriorat o mare parte din străzi, iar lucrările de modernizare la infrastructura subterană obligă Domeniul Public la intervenţii. După finalizarea introducerii sistemelor de apă şi canalizare se doreşte asfaltarea arterelor pe care s-a intervenit în cadrul proiectului derulat de Compania de Apă „Arieş”. Executivul şi consilierii locali îşi doresc lucrări de calitate şi rămâne de văzut dacă Domeniul Public le va putea executa la nivelul cerinţelor.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: