m install
petlinii
nello construct

RATL Turda se menţine pe linia de plutire

floris

Cele 40 de disponibilizări făcute în urmă cu câteva luni au reuşit să echilibreze bugetul regiei care până acum mergea doar în pierdere. Directorul Regiei Autonome de Transport Local Turda, Alin Popescu spune că la ora actuală societatea se află la 0 cu datoriile, cheltuielile cu salariile consumau peste 80% din bugetul regiei care şi aşa se afla la limită.

 

 

„Situaţia este oarecum echilibrată. Avem mai puţine salarii de dat…am făcut ceva economie, dacă ar fi să ne gândim la impozitele de la stat, plus cele 40 de salarii, sunt aproape 300 de milioane de lei vechi care acum rămân la noi şi îi investim „ explică Alin Popescu.

 

La ora actuală RATL Turda are circa 150 de angajaţi

 

Disponibilizările de personal s-au făcut ca urmare a pierderilor suferite de RATL de pe urma transportatorilor ilegali de persoane care de-a lungul timpului au adus grave prejudicii societăţii turdene. „Nu ne mai ajung banii de motorină şi de alte investiţii. Situaţia a scăpat de sub control, iar acum, ce mai putem face pentru oamenii care vor pleca e să le asigurăm salariul pentru şase luni de zile, ca să poată face faţă crizei. Asta pe lîngă ajutorul de şomaj”, declara directorul RATL în momentul punerii pe liber a celor 40 de angajaţi.

 

Din cei disponibilizaţi, 20 de persoane erau încasatoare, 10 controlori şi 10 muncitori în atelierul de reparaţii.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Ultimele articole: