Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea și completarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Astfel, alocațiile vor fi în cuantum de:
a) 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani;
c) 600 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Asta după ce vor fi alocate sumele necesare în buget, la prima rectificare bugetară.
Premierul Ludovic Orban a anunțat atât vineri cât și luni, că ia în calcul prorogarea termenului la care vor fi dublate alocațiile pentru luna iulie, din lipsă de bani.