fbpx

Scrie un comentariu

CTS 196

În perioada 15-16 noiembrie 2019, la BT Arena, a avut loc Cluj Tech Society, cel mai mare eveniment de recrutare și employer branding în tehnologie din România. La eveniment au fost prezente cele mai active companii din IT, inginerie și alte domenii conexe tehnologiei, majoritatea cu renume internațional. Pe parcursul celor două zile, pe lângă partea de recrutare, au avut loc conferințe, workshop-uri și chiar un hackathon. În plus, evenimentul a inclus și cinci turnee de esports, aduse de Digital Crusade. 

 

Printre companiile prezente la eveniment au fost: Steelcase, Take off Labs, Amazon Web Services, Bloomberg, Big Data Engineering @Data Reply Germany, FME, Bannersnack, Hanna Instruments, Porsche Automotive și MSG Systems, punând la dispoziția celor peste 3500 de participanți, aproximativ 600 de locurile de muncă în domeniul tehnic, pentru diverse specializări, competențe și pregătire profesională. În plus, Bloomberg a adus la Cluj o competiție internațională dedicată tinerilor absolvenți în domeniul IT, competiție în urma căreia, echipa desemnată câștigătoare la Cluj Tech Society urmând a fi dusă, pe cheltuiala companiei, la Londra, la marea finală.

Ediția din această toamnă a fost dedicată temei EduTech - Education and Technology, evenimentele conexe organizate de-a lungul celor două zile, fiind concentrate în jurul acestei teme. Conferința principală a adus pe scene speakeri internaționali, printre care: Crux Connection, behavioral profiler and hostage negotiator FBI, Eden Lazaness, head of innovation la King’s College, Doru Șupeală, autor MarkeThink și Diana Gergeanu, application arhitect și mentor IBM România. Acestea au fost completate de două sesiuni de dezbatere la care au participat și Urania Cremene, specialist parenting, Maria Predoiu, co-fondator și CEO Qriser și Simona Motogna, prodecan Facultatea de Matematică și Informatică UBB.

În cadrul Cluj Tech Society a avut loc și hackathonul “EduHack”, la care au participat 40 de echipe cu 8 finaliste, ce au lucrat timp de 24 ore la prezentarea ideilor menite să revoluționeze sistemul educațional, utilizând tehnologia. Proiectul câștigător a fost BWay, acest primind spațiu de co-work la Cluj Hub, mentorat din partea Digital Incubator și Activize, precum și periferice și gadgets din partea PC Coolers.

Digital Crusade, platforma de esport tournament lansată de Târgul de Cariere în toamna anului 2018, a adus la Cluj Tech Society 5 competiții de esports: League of Legends 5v5, Counter Strike: Global Offensive 5v5, Teamfight Tactics, FIFA20 și Hearthstone și peste 600 de jucători individuali sau în echipe. Premiile oferite echipelor câștigătoare au însumat peste 2500 euro.

Cluj Tech Society a reunit companii, persoane în căutarea unui loc de muncă, dar și pasionați de tehnologie și gaming, interacțiunea directă dintre candidați, angajatori, speakeri și gameri constituind mediul perfect pentru a transforma ideile fiecăruia într-o sursă de inspirație pentru noi proiecte, dar și pentru dezvoltarea comunității IT din România.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator