fbpx

Scrie un comentariu

black friday

Pentru a beneficia de reduceri fără să le fie afectate interesele economice, consumatorii trebuie să se informeze cât mai complet asupra produselor pe care intenţionează să le achiziţioneze, să acorde maximă atenţie tuturor detaliilor, în perioada marilor reduceri de preţuri, cum este Black Friday.

 

În acest sens, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor recomandă verificarea preţurilor prin consultarea site-urilor care afişează preţuri comparative pentru acelaşi produs.

„În cazul în care aceştia consideră că drepturile le-au fost încălcate le recomandăm să ne semnaleze orice abatere şi îi asigurăm că Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le va acordă tot sprijinul. Vânzările cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (şoldare, lichidare, vânzări promoţionale) trebuie să respecte o serie de reguli de fixare şi publicitate a preţurilor. Astfel, orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă practicat în acelaşi spaţiu de vânzare pentru produse identice. Preţul redus trebuie să fie inferior preţului de referinţă. Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de dată aplicării preţului redus. Pentru siguranţă cumpărăturilor din perioada ofertelor de Black Friday citiţi cu atenţie caracteristicile produsului şi verificăţi dacă acesta corespunde cu adevărat dorinţelor şi nevoilor dvs”, recomandă ANPC.

Pentru siguranta cumparaturilor din perioada Black Friday cititi cu atentie caracteristicile produsului si verificati daca acesta corespunde cu adevarat dorintelor si nevoilor dvs.
Pentru cumparaturile online:

  • Verificati stocul existent;
  • Verificati pretul afisat pe site si daca acesta este integral (contine sau nu TVA);
  • Verificati daca pretul include si costul de livrare.

 
Comerciantul este obligat sa informeze correct si complet consumatorii. Pe website-ul acestuia trebuie publicate o serie de informatii:

  • Datele de identificare (denumirea, adresa postala si electronica, numarul de telefon, numarul de inregistrare in registrul societatilor comerciale și cel de inregistrare fiscala etc);
  • Caracteristicile esentiale ale produsului;
  • Pretul cu toate taxele incluse;
  • Cheltuielile de livrare, daca este cazul;
  • Modalitatile de plata si de livrare;
  • Perioada de valabilitate a ofertei sau a pretului;
  • Durata minima a contractului, in cazul contractelor care prevad furnizarea curenta sau periodica a unui produs;
  • Existenta si modul de exercitare a dreptului de denuntare unilaterala a contractului, transmite ANPC.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator