fbpx

diego banner mai2019

2 Comentarii

bani finantari

Violeta Alexandru, noul ministru al Muncii, a anunţat la preluarea oficială a mnisterului care sunt principalele priorităţi, menţionând, pe lângă restructurarea instituţiei şi modificarea modului de calcul a salariilor şi demararea unor proiecte legislative privind pensiile şi impozitarea part-time.


„Sunt în lucru cu proiectul pensiilor, în special pentru situaţiile în care angajaţii se pensionează, pentru ca apoi să se angajeze tot în sistemul public. Vrem consujtări cu toţi partenerii: Lucrăm şi la proiectul impozitării pentru munca part-time”, a declarat Violeta Alexandru.


Aceasta a subliniat că se află în plin proces de restructurare a ministerului şi structurilor din subordine. „Din păcate, nu beneficiez de tot concursul pe care mi l-aş fi dorit. Vom avea la final o structură suplă, cu structuri de conducere cât mai mici. Sunt determimată să aduc un plus de transparenţă de la o săptămână la alta.


Vom finaliza până la sfârşitul anului proiectele de acte normative care să încurajeze munca şi să aducă un plus de prosperitate”, a spus Alexandru.
Ministrul Muncii a trecut în revistă şi situaţia descoperită la niveul caselor de pensii.


La casa de pensii informaţiile sunt precare. Calculele şi modul de lucru s-au oprit undeva la nivelul anilor 60. Pe scurt, greu acces la informaţii. Mă ingrijorează situaţia logistică a ministerului”, a afirmat ministrul.


Oficialul a precizat că în curând se vor „ridica în dezbatere publică proiecte de acte normative, privind salariul minim”.


„Am început deja grupul de lucru pentru stabilirea modului de calcul. Voi scoate în spaţiul public acest proiect pentru că ne trebuie o analiză de impact”, a mai spus Violeta Alexandru.


Sursa: adevarul.ro

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    marin · 16:03 09.11.2019
    Nu mi se pare corect ca un pensionar pensionat din sistemul bugetar sa fie angajat tot in categoria celor platiti de la bugetul de stat.Daca vrea sa munceasca in continuare,sa lucreze la privat.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Pepe · 16:41 10.11.2019
    Ce faceți cu Mugur Isărescu ,a ieșit la pensie și sa întors înapoi la același lucru?
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator