m install
petlinii
nello construct

Ministerul Finanțelor vrea cotă parte din bacșiș!

floris

Ministerul Finanțelor Publice legiferează, la solicitarea industriei de profil, conținutul economic al bacșișului în domeniul restaurantelor și barurilor și stabilește regulile fiscale și contabile de înregistrare a acestuia.

 

“Este o măsură care a fost cerută de industria HoReCa și nu numai. Așa cum am obișnuit reprezentanții patronatelor, eu sunt un partener onest, deschis și de bună credință față de propunerile venite din partea celor care activează în economia reală. Obiectivul nu este de a suprataxa ceva, ci doar de a avea un cadru legal simplu și clar, așa cum există în numeroase alte țări. Este, totodată, și o promisiune îndeplinită, o promisiune pe care nu am facut-o de ieri, de azi, ci de mult timp. Vom continua să creăm cadrul legal care să ne permită să-i ajutăm pe cei care activează în economia reală”, a precizat domnul Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice.

Proiectul de act normativ cuprinde următoarele reglementări:

  • definirea bacșișului în vederea evidențierii acestor sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestora de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populație și asigurării fiscalizării bacșișului potrivit Codului fiscal;
  • instituirea obligației de evidențiere pe bonul fiscal a bacșișului încasat de la clienți, în cazul serviciilor de restaurant, baruri și alte activități de servire a băuturilor, indiferent de modalitatea de plată a acestuia (card/numerar/substitute de numerar);
  • evidențierea bacșișului pe bonul fiscal nu este obligatorie pentru livrările la domiciliu; 
  • se interzice condiționarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacșișului;
  • se instituie obligația operatorului economic de a înmâna clientuluio notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal. Nota de plată va conține rubrici destinate alegerii de cătreclient, a nivelului bacșișului pe care acesta dorește să îl ofere. Nivelul bacșișului oferit de client poate varia între 0% și 15%;
  • se instituie obligația operatorului economic de a distribui sumele provenite din încasarea bacșișului, integral salariaților, potrivit unui regulament intern și de a le înregistra încontabilitate pe seama conturilor de datorii/analitic distinct;
  • în situația în care plata contravalorii consumației se face prin ordin de plată și se emite factură, bacșișul se evidențiază distinct pe aceasta;
  • se lasă la opțiunea operatorului economic, posibilitatea marcării bacșișului pe același bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate sau pe un bon fiscal distinct, în funcție de situația de fapt, respectiv de momentul în care valoarea bacșișului este cunoscută de către emitentul bonului fiscal;
  • bacșișul se introduce în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea „bacșiș”.

Pentru salariat, sumele provenite din bacșiș sunt calificate ca venituri din alte surse, fiind supuse impunerii prin reținere la sursă la momentul acordării veniturilor de către plătitorii de venituri.

Astfel, veniturile nu se cuprind în baza de calcul a contribuției de asigurări sociale.

Proiectul de act normativ este publicat de site-ul MFP la rubrica Transparență decizională.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda