marian morar
m install
nello construct

Peste 5 milioane de pensii urmează să fie recalculate în întreaga țară

zamblau eugen
floris

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat luni, că vor fi începute procedurile pentru achiziția programului informatic necesar recalculării celor aproape 5 milioane de pensii. Legea prevede majorarea etapizată a pensiilor, până în 2021.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea pensiilor.

Conform celor adoptate, s-a modificat definiţia stagiului minim de cotizare, fiind eliminată referirea la pensia de invaliditate. În acest sens, stagiul minim de cotizare este perioada minimă de timp prevăzută de prezenta lege în care asiguraţii au realizat stagiu de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă şi care nu cuprinde perioadele asimilate.

De asemenea, a fost modificată definiţia pensionarului, în sensul că acesta este “persoana care beneficiază de una din categoriile de pensii prevăzute de prezenta lege”, fiind eliminat stagiul minim de 15 ani pentru acordarea pensiei de invaliditate.

Totodată, a fost reformulat articolul referitor la contribuabili sistemului public de pensii. Conform celor adoptate, “contribuabilii la sistemul public de pensii sunt: a) persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi din indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, pentru care angajatorii sau entităţile asimilate acestora au obligaţia, potrivit Codului fiscal, de a calcula, de a reţine la sursă şi de a vira contribuţia de asigurări sociale a bugetul asigurărilor sociale de stat; b) persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente sau drepturi de proprietate intelectuală şi care, potrivit Codului fiscal, pe baza declaraţiei individuale de asigurare, datorează şi plătesc contribuţia de asigurări sociale; c) angajatorii sau entităţile asimilate acestora care, potrivit Codului fiscal, au obligaţia de a plăti contribuţia de asigurări sociale datorată pentru condiţii deosebite şi/sau speciale de muncă, precum şi eventuale diferenţe de contribuţii de asigurări sociale pe care legislaţia le pune în seama angajatorului; d) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, prin structurile teritoriale şi unităţile trimiţătoare, care, potrivit legislaţiei specifice, au obligaţia de a suporta din bugetele proprii contribuţia de asigurări sociale datorată pentru persoanele care beneficiază de drepturi acordate din bugetul asigurărilor pentru şomaj, respectiv pentru personalul român trimis în misiune temporară sau permanentă în străinătate”.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: