fbpx

Scrie un comentariu

anaf datornici

Măsurile fiscale adoptate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31/2019   vizează și acordarea următoarelor facilități fiscale 

 

Se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate , precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, în cazul persoanelor fizice pentru care baza de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe țară sau, după caz, la valoarea a douăsprezece salarii de bază minime brute pe țară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 și 31 decembrie 2017.

În cazul în care organul fiscal nu a emis încă decizie de impunere pentru aceaşi perioadă, aceasta nu  se  mai emite .

Se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate , precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, în cazul persoanelor care nu au realizat venituri în perioada fiscală cuprinsă între 1 iulie 2015 și 31 decembrie 2017, pentru care baza de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate  este salariul de bază minim brut pe țară, cu excepția celor are au optat pentru plata contribuției conform prevederilor Legii nr. 112/2016 .

Anularea obligaţiilor fiscale se efectează din oficiu  de organul fiscal prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale. În cazul în care, anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.31/2019, decizia de impunere prin care s-a stabilit aceste obligaţii fiscale a fost emisă dar  nu a fost comunicată persoanei fizice, obligaţiile fiscale se scad din evidenţa analitică pe plătitor fără a mai fi transmisă persoanei fizice  decizia de impunere.

Pentru sumele de plată  stabilite prin deciziile de impunere anuale, emise și comunicate de organul fiscal competent între  15 martie 2019  -  23 mai 2019 (data intrării în vigoare a O.U.G. nr.31/2019),  pentru definitivarea contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2014-2017, termenul de plată este de 120 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.31/2019.

Dacă sumele de plată sunt plătite integral în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.31/2019 (de la data de  23 mai 2019 ), se acordă o bonificaţie  de 10% din aceste sume, pentru plata cu anticipatie.

Pentru sumele de plată stabilite prin deciziile de impunere anuale, emise și comunicate de organul fiscal competent după data intrării în vigoare a O.U.G. nr.31/2019 (după data de 23 mai 2019), pentru definitivarea contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, pentru perioada 2014 -2017, termenul de plată este de 120 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

Dacă sumele de plată sunt plătite integral în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei, se acordă o bonificaţie  de 10% din aceste sume, pentru plata cu anticipatie.

Valoarea bonificaţiei diminuează sumele de plată prevăzute în deciziile de impunere anuală pentru definitivarea contribuției individuale de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice .Procedura de acordare a bonificației se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, la propunerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr.31/2019 .

Informaţii suplimentare se pot obţine :

 

-accesând pagina de internet www.anaf.ro

 

-telefonic, la Biroul central de asistenţă telefonică a contribuabililor la numărul de telefon: 031 403 91 60

-la birourile de asistenţă pentru contribuabili din cadrul unităţilor fiscale.

      

 

 

 

Compartimentul Comunicare Relații Publice și Mass Media                       

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator