fbpx

pmp 1300x300

PNL1300x300pxTrio

asacons montatorprefabricate

alde banner 728x90 06

diego banner mai2019

2 Comentarii

caa conferinta

Directorul Companiei de Apă Arieș SA, Bogdan Bobic, a semnat cel mai mare contract de lucrări din cadrul actualului proiect pe fonduri europene (care totalizează circa 150 de milioane de euro). Este vorba de contractul care vizează lucrări la rețelele de apă și canalizare din zona Turda Sud (din zona podului de lângă sensul giratoriu, până înspre Câmpia Turzii, inclusiv zona cartierului Primăverii), în valoare totală de circa 105.600.000 lei.

Contractul a fost semnat în prezența ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, care s-a aflat într-o vizită de lucru în zona Turda - Câmpia Turzii, unde a vizitat atât stația de epurare de la Câmpia Turzii, cât și Salina Turda, un obiectiv turistic care a depășit granițele țării.

De menționat că societatea turdeană care se ocupă de distribuirea apei potabile și colectarea apelor uzate este printre primele din țară care a reușit să semneze un al doilea proiect european, după ce primul a fost încheiat cu succes, mai ales în condițiile în care nici nu a fost nevoită să suporte vreo cofinanțare (cum suportă majoritatea celorlalte companii). Performanțele companiei de apă, din acest punct de vedere, au fost apreciate și de ministrul Mediului.

Demnitarul român prezent la Turda s-a arătat impresionată de laboratorul de analize de la stația de epurare, pe care l-a apreciat drept ”unul dintre cele mai performante laboratoare din România”, dar și de Salina Turda, un obiectiv turistic care face ecouri și peste hotare. Grațiela Gavrilescu a spus că proiectul de extindere al zonei vizitabile a Salinei, combinat cu tratamentul bazat pe aerul salin, care se ridică la circa 18 milioane de euro, trebuie să-și găsească neapărat o sursă de finanțare, mai ales că avizul de mediu a fost dat încă de anul trecut.

Ministrul Mediului a făcut referire inclusiv la grădina zoologică, care a rămas neterminată de ani buni, și a spus că proiectul de continuare a lucrărilor se află în evaluare la Minister, dorindu-se finalizarea investiției. Inclusiv Centrul multifuncțional care se intenționează a fi construit în păduricea de lângă Lacul Tarzan a primit o apreciere bună din partea ministrului, care a spus că trebuie găsite soluții pentru a nu se mai bloca astfel de proiecte benefice.

Vezi mai jos înregistrarea conferinței de presă:

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Persoane în conversație:
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    • Acest comentariu este nepublicat.
      Ziar TurdaNews · 12:03 07.05.2019
      Ar fi ideal ca banii europeni să pice din cer, fără să mai faci nimic, fără să mai întocmești documentații, fără să mai semnezi contracte și apoi poate chiar mii de file... Din păcate, realitatea e alta și... e de muncă pentru a atrage 150 de milioane de euro, cât a reușit CAA.
      Și acum precizările:
      - Ce ați pus dvs este contractul general pe fonduri europene, pe suma aproximativă de circa 150 milioane de euro.
      - Ulterior, au fost numeroase alte proceduri, respectiv împărțirea pe loturi de lucrări, apoi întocmirea de caiete de sarcini, apoi licitații pentru fiecare lot de acest gen.
      - Contractul semnat aseară este pentru unul din aceste loturi de lucrări (cel mai mare). Au mai fost semnate contracte pentru alte lucrări și vor mai fi semnate, conform procedurilor și a finalizării licitațiilor.
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator