fbpx

Scrie un comentariu

curtea de conturi dpct

TurdaNews a intrat în posesia deciziei Curții de Conturi, încheiată în luna decembrie 2018, în care s-au consemnat mai multe nereguli în cadrul societății Domeniul Public Câmpia Turzii SA, evidențiate în cadrul raportului de control, dându-se termen până la data de 31 martie 2019 pentru remedierea deficiențelor constatate.

 

Controlul la SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA a vizat perioada 01.01.2015-31.12.2017, adică 3 ani.

Conform acestui document, ”situațiile financiare încheiate la data de 31.12.2015, 31.12.2016 și 31.12.2017, nu reflectă realitatea operațiunilor economice efectuate de societate și nu oferă o imagine fidelă a patrimoniului, a poziției și a performanței financiare, respectiv realitatea operațiunilor economice înregistrate, în ceea ce privește cifra de afaceri, profitul și obligațiile de plată aferente taxei pe valoarea adăugată”.

O altă deficiență face referire la faptul că ”entitatea controlată nu a facturat, înregistrat și încasat, venituri din prestări servicii, în sumă totală de 132.600 lei, pentru lucrări executate”.

A treia deficiență menționată face referire la faptul că ”în anul 2017 au fost efectuate plăți în sumă de 25.719 lei către firma Drumex SRL Cluj-Napoca, pentru lucrarea de ”Expertiză tehnică pentru lucrările executate pe străzile Livezii și Târnavelor din municipiul Câmpia Turzii”, fără a fi recuperate de la UATM Câmpia Turzii, benefciiarul lucrării”.

Totodată, Curtea de Conturi a constatat un management defectuos în cadrul companiei, menționând că ”la nivelul societății SC Domeniul Public Câmpia Turzii SA nu a fost organizat și exercitat corespunzător controlul financiar preventiv, potrivit prevederilor legale și normelor de aplicare a acestora”, dar și faptul că ”în perioada controlată, nu a fost organizată și efectuată la nivelul entității activitatea de audit intern, potrivit prevederilor legale”.

În fine, cea din urmă deficiență face referire la faptul că ”nu au fost respectate în totalitate prevederile legale privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii”.

Decizia integrală a Curții de Conturi Cluj poate fi citită AICI.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator