Scrie un comentariu

legea pfa 01986100

La data de 17 ianuarie 2019, expiră perioada de 2 ani pe care persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) o au la dispoziţie pentru a solicita oficiului registrului comerţului din raza sediului profesional, înregistrarea menţiunilor referitoare la obiectul de activitate, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 182/2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

 

Astfel, potrivitactului normativ mai sus menţionat, “PFA poate avea în obiectul de activitate cel mult 5 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”, în timp ce “întreprinderea individualăpoate avea în obiectul de activitate cel mult 10 clase de activităţi prevăzute de codul CAEN”.

În termen de 60 de zile de la împlinirea celor 2 ani, respectiv începând cu data de 19 martie 2019, Oficiul Registrului Comerţului radiază,din oficiu, persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale al căror număr de activităţi incluse în obiectul de activitate este mai mare decât cel impus de legislaţia în vigoare.

Lista persoanelor fizice autorizate şi a întreprinderilor individualecare nu şi-au îndeplinit obligaţia de modificare a obiectului de activitate este publicată pe pagina de internet a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului. Pentru mai multe informaţii accesaţi https://www.onrc.ro/index.php/ro/legea-182-2016

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator