Scrie un comentariu

apa meteorica

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, potrivit căreia costurile generate de colectarea, transportul, epurarea şi evacuarea apelor pluviale vor fi suportate de utilizatorii serviciului, adică de populaţie, anunță Capital.

 

”Legea adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 4 iulie, mai stabileşte că, prin excepţie, primăriile pot adopta hotărâri pentru scutirea populaţiei de la plata colectării, transportului, epurării şi evacuării apei pluviale, cu suportarea din bugetul local, în limita disponibilităţilor şi a sumelor alocate cu această destinaţie.

În exercitarea atribuţiilor ce le revin, autorităţile administraţiei publice locale adoptă hotărâri sau emit dispoziţii, după caz, privitoare la acordarea de ajutoare lunare de la bugetul local pentru familiile şi persoanele singure care au media veniturilor băneşti net lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie, în vederea plăţii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare. De asemenea, autorităţile locale pot decide şi asigurarea, din bugetul local sau din alte surse de finanţare legal constituite, a fondurilor necesare pentru plata valorii totale sau a unei părţi din cheltuielile realizate pentru branşarea/ racordarea la sistemul de alimentare cu apă şi de canalizare, pentru familiile şi persoanele singure care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie”, mai precizează sursa citată.

Ajutoarele lunare se acordă în funcţie de veniturile lunare ale persoanei singure/ familiei, prin compensarea procentuală a contravalorii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, în limita unui consum de apă, respectiv a unei cantităţi de apă uzată evacuată la reţeaua de canalizare de 75 l/persoană/zi. Pentru familiile şi persoanele singure beneficiare ale ajutorului social stabilit potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, ajutoarele lunare acordate acoperă cel puţin 50% din costul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.

Acordarea ajutorului lunar se face prin dispoziţia primarului, la solicitarea scrisă a persoanei singure sau familiei.

În țară existau câteva localități care au luat decizii administrative de a nu se mai plăti apa meteorică, colectată pe o proprietate privată, care apoi ajungea în rețelele de canalizare ale firmei de specialitate. Din acest motiv, în baza unor decizii politico-populiste, exista pericolul de a se supune unui risc activitatea societăților de furnizare, canalizare și epurare apă, în condițiile în care prestau un serviciu, aveau cheltuieli, dar... nu plătea nimeni! Unele societăți s-au ”asigurat”, iar deși nu aveau apă meteorică pe factură, tariful era majorat corespunzător (un astfel de exemplu este compania de apă din Constanța, unde tariful este cel mai mare din țară, deși nu există pe facturi și plata apei pluviale).

Foarte probabil, decizia de a se impune o astfel de obligație, prin lege, a venit și la presiunea Uniunii Europene, care condiționează acordarea fondurilor europene pentru dezvoltarea/extinderea/reabilitarea rețelelor de apă și canalizare de pe raza localităților de sustenabilitatea economică a societăților care deservesc aceste rețele.

zmt 2018 program

program zmct 2018

Dacă îți place să știi tot ce se întâmplă în Turda și Câmpia Turzii, dă-ne un LIKE! 

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Tu ești un vizitator anonim ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator