marian morar
m install
nello construct

AGROSEL investește peste 1,5 milioane de euro în cercetare și în extinderea infrastructurii operaționale

zamblau eugen

AGROSEL face investiții de peste 1,5 milioane de euro într-un nou depozit cu o suprafață de 4800 mp, cu finalizare în luna iunie 2017, și în activitatea de cercetare. Prin această investiție se dublează suprafețele de solarii, asigurându-se un sistem nou de încălzire, un sistem de irigare și fertilizare automată și un laborator nou.

Strategia de dezvoltare din ultimii trei ani, care a vizat segmentul profesional, a livrat obiectivele asumate. Segmentul de semințe profesionale a avut o creștere a vânzărilor de 47% în 2016. S-a ajuns la această performanță prin promovarea directă și indirectă (prin producători cu rezultate bune) a produselor profesionale, prezentările în câmp ale culturilor, organizarea evenimentului Porțile deschise AGROSEL și, nu în ultimul rând, prin consultanța directă oferită cultivatorilor de către personalul calificat care activează în teren. Originalitatea, unicitatea și calitatea semințelor profesionale au loializat mulți cultivatori.

Cele mai de succes produse din gama profesională au fost semințele de ardei și cele de varză. Primele sunt un succes premeditat și muncit, având în vedere că AGROSEL este compania care a ameliorat și înregistrat primii hibrizi de ardei din România, adaptați la condițiile de climă, sol și tehnologie. Succesul hibrizilor de varză AGROSEL se datorează avantajelor și beneficiilor pe care aceștia le asigură cultivatorilor, printre care sistem radicular puternic, toleranțe/ rezistențe la boli specifice, capacitatea de păstrare, precum și frunze subțiri.

Noutățile lansate pe piață în 2017 de către AGROSEL cuprind și o gamă de semințe home gardening ECO, o gamă de semințe home gardening drajate, iar în ce privește semințele profesionale compania are sub omologare primii hibrizi de vinete și tomate, precum și a doua generație de hibrizi de ardei.

„Direcția noastră strategică pe termen lung nu se abate de la competența de bază a companiei: cercetare-ameliorare și creșterea accelerată în segmentul de semințe profesionale, cea mai potrivită alegere pentru producătorii din România. Vizăm și creșterea exporturilor”, spune directorul general AGROSEL, Szèll Levente. „Strategia noastră este să consolidăm tot ce am câștigat și am realizat până acum și să inovăm continuu”, conchide directorul general.

Confirmarea  gândirii noastre strategice și a rezultatelor notabile a venit și din partea Ernst & Young, AGROSEL fiind printre cei 6 finaliști din România pentru distincția Entrepreneur Of The Year, criteriile de jurizare fiind spiritul antreprenorial, performanța financiară, direcția strategică, impactul global și asupra comunității, inovația și integritatea personală.

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-. 

Despre AGROSEL:

AGROSEL este o afacere de familie, un antreprenoriat de mare de succes, înființat în anul 1998 , fiind  unul dintre cei mai importanți  producători, dar și amelioratori de semințe de legume din sectorul privat din România. Încă de la început, compania și-a propus să contribuie la redresarea sectorului legumicol din România.

 

AGROSEL este lider de piață al segmentului de semințe home gardening și este un jucător activ pe segmentul profesional, deservind cu soiuri și hibrizi tradiționali cultivatori din toată țara.

Compania are 82 de angajați, deține cea mai mare și automatizată platformă de prelucrare din industrie și cea mai modernă platformă de cercetare legumicolă din România, ambele situate în Câmpia Turzii.

În prezent, AGROSEL derulează  mai multe programe de cercetare din resurse proprii. Astfel, de la an la an sunt lansate noi produse profesionale care sunt promovate și comercializate pe piața autohtonă.

Astăzi, compania AGROSEL se bucură de omologarea, în Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din România, dar și de brevetarea a peste 100 de soiuri și hibrizi de înaltă performanță. 

Găsiți mai multe despre AGROSEL accesând linkurile de mai jos:

http://agrosel.ro/ – website oficial

https://www.youtube.com/watch?v=UR2d_ZYsYug&feature=youtu.be – film de prezentare a AGROSEL

https://www.youtube.com/watch?v=SDO7S2Jhj_I – finalist Ernst & Young

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 74 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole:

AdSense grafic right 2