m install
petlinii
nello construct

Salina Turda a ajuns la 500.000 de vizitatori în acest an! (VIDEO/FOTO)

zamblau eugen
floris

Salina Turda a ajuns la 500.000 de vizitatori în acest an, depășind recordul anterior de vizitatori anuali, respectiv 478.300 turiști, înregistrați în anul precedent. Cu această ocazie, conducerea sociuetății a luat decizia de a premia vizitatorul cu numărul 500.000, care s-a nimerit a fi un turist din localitatea Bazna (jud. Mureș), care a venit la Salina Turda cu câteva cunoștințe din Germania.

Inaugurat în 2010, după o finanțare de circa 6 milioane de euro, în mare parte bani europeni, obiectivul turistic care a schimbat fața Turzii a înregistrat un număr surprinzător de mare de turiști încă de la debutul său ca obiectiv turistic. Dacă înainte de inaugurare se aproxima un număr de vizitatori cifrat la ordinul zecilor de mii, maxim 100.000 de vizitatori pe an, punerea în exploatare turistică a Salinei Turda a dovedit că potențialul său este mult mai mare, numărul turiștilor ajungând la sute de mii de vizitatori pe an, iar în acest an reușind să treacă de bariera de o jumătate de milion de turiști, care plasează obiectivul turistic turdean pe primele locuri în topul obiectivelor turistice din România, din punct de vedere al turiștilor care i-au trecut pragul.

”Porneam undeva de la 40.000 la un maxim de 80.000 si cu o completare pe turismul balnear posibila crestere, dar nicidecum să depăşim 100.000. În fiecare an s-au depăşit 400.000”, a precizat primarul Turzii, Tudor Ștefănie, prezent și el la eveniment, din partea administrației locale, în a cărui patrimoniu se află spectaculosul obiectiv turistic.

Norocosul care a fost înregistrat drept turistul cu numărul 500.000 este din localitatea Bazna, județul Mureș. Dan Hudrea a fost prezent azi la Salina Turda împreună cu niște cunoștințe din Germania, cărora a vrut să le arate frumusețile României. El a primit un cadou din partea conducerii Salinei Turda, respectiv un abonament gratuit pentru 2 persoane, pe viață, care îi permite să facă vizite la Salina Turda ori de câte ori își dorește.

”Nu mă aşteptam la nicio surpriză. Ar fi trebuit să fie ceva normal, dar de data asta se pare că am avut noroc. Un premiu foarte frumos şi le mulţumesc!”, a declarat fericitul câștigător.

TurdaNews vă prezintă un scurt videoreportaj realizat azi, la Salina Turda, cu ocazia premierii turistului cu numărul 500.000 din acest an, dar și câteva fotografii de la acest moment:

 

Foto: Gelu Florea

Posted by TurdaNews on 25 Octombrie 2015

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj pe Whatsapp 0744694876
awe infra
ubitech
viamso
Abonează-te
Anunță-mă de
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
Vezi toate comentariile
Abonează-te la site-ul de știri prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest site de știri și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.
Astfel, alegi ce să citești, când să citești și nu ratezi nimic care ar putea fi important pentru tine!

Alătură-te celorlalți 73 de abonați.

transilvania impact

restaurant potaissa

ca aries turda

Aeroportul Cluj

Ultimele articole: