Pentru activitatea de transport persoane prin curse regulate în trafic judeţean, pe traseul Turda – Câmpia Turzii este necesară suplimentarea staţiilor existente. Solocitarea vine din partea operatorului de transport SC Tour Claus SRL, parte a Grupului ALIS, ce deserveşte de fapt traseul menţionat anterior.
Staţiile noi vor fi amplasate în Centrul Turzii, Poştă, Poliţie - pentru zona Sens Giratoriu, Electroceramica, Gara Mică din Turda, Bocoş, Materna, Micro 3, Poiana I şi Poiana – Vulcanizare/Retur.
Regulamentul serviciului de transport public de persoane din judeţul Cluj a fost aprobat prin hotărâre a Consiliul Judeţean Cluj şi prevede ca „în perioada de valabilitate, programul de transport judeţean, poate fi actualizat prin introducerea de staţii de către Autoritatea Judeţeană de transport, dar numai la solicitarea CJ”.
Până acum, Tour Claus SRL avea staţii doar în Centru şi în Micro