fbpx

 
 
1 Comentariu

fotografie TurdaNews

Judecătoria Turda a decis azi să respingă propunerea de arest preventiv solicitată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, în baza unor probe care indică faptul că patronul terasei ”Stejarii” din Urca, Cristian Căpușan, a folosit ilegal o armă letală de vânătoare, cu care a împușcat 15 căpriori, vânatul fiind dus la domiciliul său în vederea procesării.

”În temeiul art. 227 alin. 2 Codul de procedură penală, art. 202 alin. 4, lit. b Codul de procedură penală, art. 211 Codul de procedură penală, art. 215 ind. 1 alin. 1 din Codul de procedură penală, dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpatului C C-I pe o durată de 60 de zile începând cu data de 16.12.2020 până în data de 13.02.2021 inclusiv.”, precizează instanța.

Cristi Căpușan trebuie să se prezinte peiodic la organele de Poliție, nu are voie să părăsească localitatea Urca, trebuie să poarte permanent un sistem electronic de supraveghere, să nu desfăşoare activitate de vânătoare și să nu poarte/deţine/folosească niciun fel de armă. Totodată, el nu are voie să se apropie de martorii din dosarul 8207/328/2020/, având ca obiect nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Cristi Căpușan are mai multe acuzații în acest dosar (cumul de infracțiuni):

  • infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. A sustras o armă letală de vânătoare, din fișetul metalic aparținând Asociației de Vânătoare ”Stejarii”.
  • infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor în formă continuată (2 acte materiale). În zilele de 18 mai și 20 mai 2020, a deținut fără drept și a purtat asupra sa arma letală de vânătoare, sustrasă de la Asociația de vânătoare ”Stejarii”.
  • infracțiunea de uz de armă fără drept în formă continuată (2 acte materiale). În zilele de 18 mai și 20 mai 2020 a folosit fără drept arma letală de vânătoare (sustrasă), pentru a împușca mai multe exemplare de căprior.
  • infracțiunea de braconaj cinegetic în formă continuată (2 acte materiale). În calitate de președinte al Asociației de vânătoare ”Stefarii” și persoană cu atribuții pe linie de vânătoare, a împușcat 15 exemplare de căprior, în zilele de 18 mai și 20 mai 2020, cu nerespectarea normelor legale privind vânătoarea (deținând și folosind fără drept arma letală de vânătoare sustrasă de la aaociație, fără autorizație de vânătoare).
  • infracțiunea de braconaj cinegetic. În calitate de președinte al Asociației de vânătoare ”Stejarii” și persoană cu atribuții pe linie de vânătoare, în ziua de 18 mai 2020 a împușcat cu o armă letală de vânătoare un exemplar de căprior femelă (”Capreolus capreolus”) în afara perioadei de vânătoare prevăzute de lege pentru această specie.
  • infracțiunea de transportul vânatului dobândit prin braconaj în formă continuată (2 acte materiale). În calitate de președinte al Asociației de vânătoare ”Stejarii” și persoană cu atribuții pe linie de vânătoare, în zilele de 18 mai și 20 mai 2020, după ce a dobândit prin braconaj 15 exemplare de căprior, a transportat acest vânat la domiciliul său în vederea procesării.

Dosarul se află în camera preliminară, urmând să intre pe rolul Judecătoriei Turda.

Cristi Căpușan a negat informațiile, la vremea respectivă!

În 27 mai, TurdaNews a scris despre faptul că patronul terasei ”Stejarii” ar fi fost prins la braconat căpriori, însă Cristi Căpușan a negat informația, la acea vreme.

Patronul Terasei Stejarii spunea că nu este nimic adevărat! „Nu este adevărat nimic. Nici partea cu braconajul și nici cu faptul că aș fi avut terasa deschisă în timpul pandemiei. Nu era rău deloc dacă aveam 16 căprioare în congelator.”, a declarat acesta pentru RefleqtMedia, fără să dea vreo explicație despre dosarul penal existent la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, dar și despre descinderea care a avut loc la locația sa, de unde s-au ridicat mai multe probe.

Citește și:

Patronul de la Terasa ”Stejarii” din Urca, Cristian Căpușan, prins că a braconat căprioare! Anchetă în derulare! (UPDATE)

Acesta nu este singurul dosar în care este cercetat Cristi Căpușan. El are un alt dosar pe rolul Judecătoriei Turda, în care este acuzat de furt de arbori, împreună cu alte 2 persoane.

”La data de 4 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Câmpia Turzii au reţinut pentru 24 de ore trei bărbați, de 34, 44 și 46 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

În fapt, bărbatul de 44 de ani, din comuna Viișoara, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori este bănuit că, la data de 6 aprilie a.c., în jurul orei 19.00, ar fi tăiat fără drept un număr de 3 arbori de esență – stejar, dintr-o zonă împădurită, situată în comuna Luna, județul Cluj, pe care i-ar fi sustras împreună cu ceilalți doi bărbați.

Bărbații de 34 și 46 de ani, din comuna Luna, respectiv Câmpia Turzii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt de arbori.

Polițiștii au efectuat percheziții la imobile ale celor trei, ocazie cu care au fost ridicate mai multe bunuri, respectiv 2 autoturisme, 1 platformă auto, un motofierăstrău și suma aproximativă de 4739 de lei și 400 de euro.

În cauză a fost creat un prejudiciu în valoare de peste 11.000 de lei.”, a transmis IPJ Cluj, în 5 iunie 2020.

Cei trei acuzați sunt: Căpușan Cristian Ioan (patronul terasei ”Stejarii” din Urca), Pruneanu Cristian (om de afaceri din Câmpia Turzii) și Andreșel Daniel Sabin.

Citește și:

Dosarul oamenilor de afaceri Cristi Căpușan și Cristi Prunean, trimis în instanță! Sunt acuzați de infracțiuni la regimul silvic!

De remarcat că ambele fapte au fost săvârșite în perioada pandemiei (stare de alertă), la scurt timp una de cealaltă.

Citește-ne pe Google News TurdaNews

viamso mesaj fb

banner caribic 012019

Persoane în conversație:
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    Juan Magal · 20:10 16.12.2020
    judecator de 2 lei!!!
    baitu asta stia toata Campia de salamu lui de capriori si de platourile servite de caprior!!!
    un gunoi cu pedigre!
    pentru ce o facut ; si asta i numar mic pe linga ce o facut inainte.. ar trebui sa stea la racoare cel putin 2-3 ani!
    hai sa vedem legea!

    1- infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
    ,,Deținerea, portul, confecționarea, precum și orice operațiune privind circulația armelor letale, a munițiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcționarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la unu la 5 ani. " Art. 342 Noul Cod Penal
    2- infracțiunea de uz de armă fără drept în formă continuată
    ,, Sustragerea armelor sau muniţiilor prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. " Art. 342 Noul Cod Penal
    3- infracțiunea de braconaj cinegetic
    ,,Constituie infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani "Lege 407/2006
    4- infracțiunea de transportul vânatului dobândit prin braconaj în formă continuată
    ,, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani "Lege 407/2006

    Deci de la 1 la 7 ani de puscarie cu ce o facut si il lasa acasa de Craciun ca i dl patron... si președinte al Asociației de vânătoare ”Stejarii” !!!!
    nu ma mir ca asa element a ajuns presedinte de asociatie de vanatoare ! vai mama lor de vanatori! Mi rusine de cea ce or ajuns asociatiile de vanatoare!
    Mai judecator sau judecatoare ; va bateti joc !!! de munca procurorilor si a politiei!!! cind in sfirsit isi fac treaba!
    azi maine iasa si dl Gigi si fratelo ca de fapt era o neintelegere in familie.
    in ritmul asta se incurajeaza furtu , tepele , prostitutia si toate cele...
    bravo judecatoria Turda , bravo




Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator

Echipa TurdaNews

Gelu FLOREA
Manager/Jurnalist
Daciana DERDA
Jurnalist
Florin CRIȘAN
Jurnalist
Alexandra MOCEAN
Jurnalist
Eugen POP
Jurnalist
Iulia FLOREA
Administrativ/Contabilitate