fbpx

1 Comentariu

mere elevi

Ceea ce vedeți în aceste imagini sunt mere livrate elevilor de la școala ”Avram Iancu” din Turda, zilele astea. Evident, nu sunt mere care pot fi mâncate. Dar ce contează?! Important este că afacerea ”merge”, banii Statului se duc pe mere de acest gen, iar cineva se îmbogățește! Atenție: nu este prima dată când se face livrare de acest gen! Și nu e prima dată când cei care livrează au probleme! 

Însă, afacerile din spatele programului ”mere” și ”cornuri” în școli se derulează și se învârt milioane, pe spatele copiilor care, nu de puține ori, riscă să se îmbolnăvească dacă ar consuma aceste produse!

Pe ambalajul merelor, producător apare PFA Amariei Maria (PFA=persoană fizică autorizată), în timp ce furnizor este II Amariei G.Petru (II=intreprindere individuală).

În 2016, merele aceluiași producător/furnizor au fost implicate într-un scandal în județul Suceava. 

”Doi dintre copiii familiei Neşculescu sunt elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din municipiul Suceava. Începând de joi, 31 martie, ei au primit mere la şcoală, prin programul guvernamental care are ca scop încurajarea consumului de fructe. Numai că cei doi copiii nu le-au mâncat, ci le-au dus acasă pentru că erau alterate. „Sunt mere cu pete, mere stricate, sigur nu sunt bune la gust, dar copiii oricum nu pot să le mănânce”, a spus Neşculescu.

Tatăl copiilor a cântărit fructele pe care le-au primit cei mici la şcoală şi a spus că nici gramajul prevăzut de lege nu ar fi respectat. Potrivit programului, fiecare elev ar trebui să primească minimum 100 de grame de mere. „Le-am cântărit de curiozitate. Copiii au primit câte două mere la şcoală care cântăreau 70 de grame. Deci pe lângă faptul că sunt stricate, au pete, nici gramajul nu este respectat”, a declarat bărbatul.”, relata Ziarul Evenimentul în aprilie 2016.

Probleme au fost și în județul Vaslui, în primăvara acestui an.

”Zeci de mii de prescolari si elevi din judetul Vaslui primesc, de câteva luni de zile, mere, de douã ori pe sãptãmânã, în cadrul Programului pentru scoli al României, parte a Programului Uniunii Europene de încurajare a consumului de fructe, legume si lapte în scoli. Merele sunt distribuite în judetul Vaslui de cãtre o firmã din Suceava, II Amariei G. Petru, sat Rotopãnesti, judetul Suceava, cea care a câstigat licitatia organizatã de Consiliul Judetean. “Mere categoria I”, asa scrie pe zecile de mii de pungute care ajung la scoli în primele douã zile ale sãptãmânii, dupã care sunt depozitate în magazii de alimente. “Sunt de slabã calitate, copiilor nici nu le plac aceste mere. Înainte, când le primeam de la firmele din Vaslui, aveau un gust foarte bun, acum nu sunt pe placul copiilor. Plus cã unele mere se stricã pânã joi, când începem sã le livrãm”, ne-a spus un cadru didactic din comuna Bãcesti. Firma din Suceava este abonatã la fondurile publice, pentru cã am regãsit numele acestei întreprinderi individuale la mai multe licitatii organizate de cãtre Consiliile judetene”, era situația prezentată de publicația Vremea Nouă.

Ca și în cazul afacerii ”cornul pentru elevi”, despre care am mai relatat, inclusiv despre schimbarea denumirii firmelor, după ce au probleme, care de fapt sunt aceleași, și în acest caz există indicii că denumirea persoanei fizice s-a tot schimbat.

Cert este cã firma respectivã, care s-a numit PFA Amariei G. Petru, iar acum este II Amariei G. Petru, a mai avut probleme cu calitatea si gramajul merelor si în alte judete, inclusiv în judetul Suceava, conform unor materiale de presã publicate în urmã cu doi-trei ani.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.
  • Acest comentariu este nepublicat.
    mihai · 17:37 27.11.2019
    cand treceti pe Stefan cel Mare, la vechea poarta a cimentului, uitati-va cum le pastreaza: afara in lazi imense
Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator