fbpx

Maxi Prest oferta termopane 2020

Icon Scrie un comentariu

Vila Iti

Vila Iți, construcția din apropierea Colegiului Național Mihai Viteazu din Turda, a făcut obiectul unui dosar ajuns la CEDO, după ce un afacerist de etnie rromă a reclamat faptul că i s-au încălcat drepturile într-un proces în care Administrația Financiară a contestat executarea de către acesta a palatului țigănesc, proprietatea soților Gabor, pentru un împrumut de 300.000 de euro, nereturnat și garantat cu imobilul respectiv.

 

Siteul clujust.ro menționează că CEDO a considerat că omului de afaceri Dafinel Sava Lăcătuș (între timp și-a schimbat numele în Muncaciu) i s-au încălcat unele drepturi în procesul mai sus amintit.

Povestea Vilei Iți este destul de interesantă, în ceea ce privește lupta pentru a intra în proprietatea sa.

”Povestea afacerii cu Vila Iți, așa cum este descrisă și în decizia CEDO, începe în octombrie 2005, când Dafinel Sava Lăcătuș le-a împrumutat soților Katica și Janos Gabor 300.000 de euro, prin act autentificat la notar. Aceștia au pus gaj imobilul pe care îl dețineau în Turda. Pentru că nu au mai înapoiat banii, în noiembrie 2006, Judecătoria Turda aprobă executarea silită a contractului de împrumut, astfel că după o lună, Lăcătuș se adresează unui executor judecătoresc, care pune sechestru pe imobil.  În mai 2009, executorul Marian Daniel din Turda organizează o licitație pentru vânzarea palatului, dar nu se prezintă nimeni, așa că i-l dă lui Lăcătuș. Executorul își aduce aminte de caz: ”Problema a fost că în cartea funciară nu era trecută o sentință prin care Statul confisca imobilul dinainte de împrumut. Gabor nu putea să-l pună gaj”.

Soții Gabor pierduseră într-un alt proces imobilul în 20 ianuarie 2005, numai că Statul a notat asta în cartea funciară doar în iulie 2006 și a pus sechestru abia în septembrie 2008. Iar în 21 mai 2009, AFP Turda a contestat executarea silită începută la cererea lui Lăcătuș și a câștigat, în primă fază, la Judecătorie, după care în recurs la Tribunalul Cluj, unde CEDO spune că nu s-a respectat dreptul la un proces echitabil pentru Dafinel Sava Lăcătuș (acum Muncaciu). Astfel, cel care i-a împrumutat pe soții Gabor a rămas și fără bani și fără imobil. A încercat el să-și recupereze banii cu ajutorul CEDO, cerând cei 300.000 de euro, plus  114.800 euro, cât a calculat că i-ar fi ieșit din chirii după decembrie 2006. De asemena, a cerut și 50.000 de euro ca daune morale.

CEDO nu a acordat niciun leu daune materiale, explicând că noul cod de procedură civilă din România permite revizuirea deciziei de la Tribunalul Cluj, în condițiile în care s-a hotărât că s-a încălcat dreptul al un proces echitabil, și, astfel, reclamantul are o șansă să-și recupereze banii. Totuși, Curtea a considerat că a fost produs un prejudiciu moral și i-a acordat lui Muncaciu cu acest titlu 900 de euro”, scrie clujust.ro.

După această decizie a CEDO, avocata omului de afaceri de etnie rromă se va adresa Tribunalului Cluj, cu o cerere de revizuire a deciziei din 1 septembrie 2010.

 

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Jcm Avatar
Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator