fbpx

Scrie un comentariu

După ce TurdaNews a ridicat unele semne de întrebare privind condițiile în care s-a produs, iar apoi s-a cercetat un accident de muncă, la o acțiune asumată de Grupul T9, noile dovezi care apar în spațiul public confirmă faptul că lucrurile sunt departe de a se lămuri.

În 29 octombrie, pe siteul Grupului T9 a fost publicată o ”replică” la articolul ”Grupul T9 implicat în mușamalizarea unui accident de muncă?”, semnată la comun, de tot Grupul T9, dar neasumată concret de persoane, cu nume și prenume (de unde se poate trage concluzia că printre semnatarii acestui drept la replică se află inclusiv doctorul Astrid Gligor sau fostul director al Izocer/Argillon, Dănuț Popa; am menționat ultimele nume de membri cooptați în Grupul T9, din care mai fac parte Bogdan Bulgaria, Călin Pintea, Andrei Suciu, Emil Turdean, Octavian Gruian, Sorin Florea, tocmai pentru a asigura transparența necesară a celor care-și asumă această poziție). Precizez că acest drept la replică a fost publicat și pe siteul TurdaNews.

Totuși, din această replică, membrii Grupului T9 nu răspund întrebărilor concrete ale semnatarului articolului, menite să facă lumină în acest caz. ”Replica” se rezumă la a prezenta un document adresat ITM Cluj, de o firmă (Rohida Con SRL) care nu avea nici o legătură cu acțiunea asumată de Grupul T9! Cel puțin, dacă ne raportăm la cele spuse de același grup T9, cu câteva zile înainte:

”Grupul T9, prin firma parteneră S.C. Agroturdean S.R.L., s-a implicat în curățarea și reamenajarea spațiului verde de care dispune Spitalul Municipal Turda.
Timp de o săptămână, șapte angajați ai firmei au toaletat copacii și arbuștii din curtea spitalului”. Și-au însușit cei de la Grupul T9 o acțiune, furnizând public o informație nereală?! Ce altceva s-ar putea înțelege, după ce în comunicatul de asumare al lucrărilor apare menționată ”firma parteneră” Agroturdean SRL (fără a se aminti accidentul de muncă!), iar ulterior după investigațiile TurdaNews apare în spațiul public informația că accidentul a fost înregistrat pe o altă firmă (nu intrăm în alte detalii, conform cărora Emil Turdean nu figurează asociat sau administrator la această firmă, conform datelor de la Registrul Comerțului, pentru că nu are relevanță, la acest moment), care nu a fost menționată cu câteva zile înainte, în ”asumarea” lucrărilor?! Se poate bănui că s-au făcut niște posibile nereguli?! Nu știu... Vă las pe dvs să vă spuneți părerea...

Însă, ce e cert e faptul că firma care a cercetat cazul accidentului de muncă a fost tocmai firma patronată de Sorin Florea, așa cum am bănuit în prima fază a investigațiilor!

Citește și: 

Grupul T9, implicat în mușamalizarea unui accident de muncă?!

Cu alte cuvinte, Sorin Florea este patronul firmei care a realizat ”cercetarea” accidentului de muncă și tot Sorin Florea este membru al grupului T9, având calitatea de purtător de cuvânt al Grupului. Interesant... nu?! Din acest motiv, se mai naște o întrebare: în tot dosarul acela de cercetare a accidentului de muncă, pe o firmă care inițial nu a fost menționată de Grupul T9, se spune ceva și despre faptul că incidentul s-a produs în cadrul unei acțiuni a Grupului T9?! Cineva de la Grupul T9 are vreo responsabilitate în acest caz sau nu?! Adică, dacă și-au asumat acțiunea, de ce nu-și asumă și incidentul?!

Precizez că în momentul în care cineva ne va transmite date concrete privind acest caz, indiferent că e vorba de firma lui Sorin Florea, care a cercetat cazul din dubla postură de patron al firmei care a cercetat accidentul de muncă și membru al Grupului T9, sau de ITM Cluj (care nouă ne-a transmis pe cale oficială că aceste cercetări încă nu sunt finalizate, în ciuda celor menționate de Sorin Florea), vom da publicității acele documente.

viamso feb2019

banner caribic 012019

Explore GoGetFunding & their blog
Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator