fbpx

Scrie un comentariu

O firmă din Turda este în mijlocul unui scandal care a izbucnit la o școală din Arad, după ce o elevă a descoperit în cornul din care tocmai mușcase, o lamă! Norocul a fost că lama i-a rămas fetei din clasa a III-a între dinți, evitându-se astfel o tragedie! Producătorii turdeni au fost implicați, de-a lungul anilor, în mai multe scandaluri, care sunt mascate sub un procedeu simplu: schimbarea denumirii firmei!

"Din fericire, eleva nu a fost rănită, dar suntem revoltaţi de acest incident. Putea să aibă urmări foarte grave, dacă acea lamă era înghiţită sau mestecată", a declarat Mirela Dobrei, învăţătoarea copilei, pentru Mediafax.

Licitația pentru distribuirea cornurilor pentru elevii din județul Arad a fost câștigată de firma Biscotto din județul Timiș, însă pe ambalajul cornurilor distribuite apare numele firmei turdene Media Pop Art SRL.

Acționarii din spatele acestei firme, Pop Ana și Pop Andrei, au fost implicați în scandaluri similare, însă în spatele altor firme, care de-a lungul anilor au funcționat la aceeași adresă: str. Ștefan cel Mare nr. 4 (lângă fosta intrare Holcim).

Inițial, activitatea s-a derulat prin intermediul firmei Bampan Impex SRL. Societate care a câștigat numeroase contracte de furnizare de cornuri pentru elevi, în diverse județe din țară. Totul a funcționat ”ca uns”, până au apărut reclamațiile. În acel moment, firma a fost înlocuită cu o alta: Farkas Trans SRL. Însă, se schimbase doar emblema, nu și fabrica propriu-zisă.

Citește și: Strategie împotriva neregulilor din programul "Cornul": a băgat "pe felie" o altă societate!

În septembrie 2012 și noua societate, Farkas Trans SRL, a fost implicată într-un mega-scandal, după ce la o școală din sectorul 2 București s-au depistat cornuri cu materiale textile în ele! La vremea respectivă, a ieșit scandal mare, iar cei de la Primăria sectorului 2 spuneau că vor face demersdurile necesare pentru a interzice participarea la alte licitații a celor de la Farkas Trans SRL, acuzați că pun în pericol sănătatea copiilor!

"Îmi pare rău pentru cele întâmplate, şi noi ne-am speriat când am auzit. Contractul de livrare corn a fost sistat de Primăria sectorului 2. Nu a reziliat, până ce vin rezultatele de la laborator pentru ceea ce s-a găsit în corn. Noi am verificat şi este vorba despre puf provenit de pe banda de pânză, de rulare, pe care se transportă aluatul pentru cornuri. Apariţia acestui puf se datorează faptului că toate utilajele sunt noi, achiziţionate recent. În ceea ce priveşte problemele constatate cu ambalarea cornurilor şi acestea se datorează tot utilajelor noi, insuficient reglate, care taie pungile în care sunt puse cornurile", a motivat directorul general al societăţii turdene, Marinel Pop, la vremea respectivă.

Citește și: Firma turdeană care distribuie cornuri elevilor, implicată într-un nou scandal! S-au găsit fire de material textil în cornuri!

Pentru ca afacerea să continue, sub un alt paravan, în anul 2013 a fost înființată o nouă societate, Media Pop Art SRL. Care funcționează la aceeași adresă, cu aceeași oameni, făcând practic aceeași producție. La rândul ei, și noua societate a câștigat o puzderie de contracte în mai multe județe din țară, indiferent că e vorba de Satu Mare, Bistrița sau alte județe. Iar acolo unde nu a câștigat, cum e și cazul județului Arad, a apărut din neant drept producătorul cornurilor livrate de societatea care câștigase, de fapt, licitația! Ceea ce denotă faptul că acționarii au pe cineva în spate, cu proptele serioase.

În județul Mureș, de exemplu, licitația a fost câștigată de o societate din Reghin, SC Grandpan Dor. Numai că, în realitate, producția și distribuția i-a revenit societății... Media Pop Art SRL din Turda!

Un jurnalist din Mureș s-a prins de această ”afacere” și a dat totul în vileag. ”Sunând la firma turdeană s-a confirmat afacerea: producătorul de cornuri reghinean distribuie cornurile producătorului turdean, iar doamna cu informațiile se mira cum se știu informațiile, pentru că erau...confidențiale!”, spune Florentin Deac pe blogul său. Dar, oricum, nu e singurul caz!

După acest scandal nou, cu siguranță ”istoria” se va repeta: acționarii vor pune o altă societate pe post de paravan pentru aceeași afacere, licitațiile se vor câștiga cu duiumul (iar acolo unde nu se câștigă, se obține subcontractarea, pe căi numai de ei știute), iar când sănătatea copiilor va fi pusă din nou în pericol, cu cine știe ce mizerii descoperite în cornuri, se va relua totul de la capăt! Pentru că, din câte se pare, ”proptelele” sunt extrem de puternice!

viamso feb2019

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Renunță
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator