Scrie un comentariu

Pavel Dan s-a născut în 3 septembrie 1907 în localitatea Clapa, Comuna Tritenii de Jos, din județul Cluj. Pe peretele casei sale natale se află inscripția: „De aici a plecat scriitorul Pavel Dan”.

Conducător al unui grup literar care a editat în 1925 propria revistă „Fire de tort”, scrie de timpuriu, tratând subiecte inspirate din viața aspră a țăranului român transilvănean. Este un prozator înzestrat cu un robust talent literar. Pe patul clinicii din Cluj scrie nuvela „Iobagii”, care obține premiul I la concursul literar organizat de ziarul clujean „România Nouă”. După decesul său, i se publică colecția de nuvele în volumul „Urcan Bătrânul”. Talentul său a fost asemănat cu cel al scriitorilor Ion Slavici, Ion Agârbiceanu și Liviu Rebreanu. PAVEL DAN este unul din reprezentanții cei mai importanți ai ardelenismului literar românesc.  

La finele anului 2013 s-au pus bazele Asociaţiei Culturale PAVEL DAN, care are ca scop principal promovarea personalităţii scriitorului şi atragerea şi promovarea de noi talente – în special din rândul elevilor şi tinerilor de pe raza comunei Tritenii de Jos şi zonele învecinate. La întrunirea care a avut loc au participat cadre didactice care predau la Şcolile de pe raza Comunei Tritenii de Jos, cadre didactice din Municipiul Câmpia Turzii, scriitorul Mircea Ioan Casimcea şi scriitorul Aurel Podaru – cel care a luat iniţiativa republicării oprei scriitorului PAVEL DAN. Membrii fondatori ai asociaţiei sunt cadre didactice şi intelectuali care doresc să promoveze opera acestui scriitor transilvănean omis din manualele de literatură română.

Printre activităţile culturale pe care asociaţia şi le propune, se numără: organizarea de întâlniri periodice de lectură, cu scopul cunoaşterii operei scriitorului PAVEL DAN, organizarea de concursuri de creaţie literară şi sesiuni de comunicări, organizarea de  tabere de creatie literara pe diverse teme cultural-artistice, editarea si publicarea unor reviste, etc.

Sediul asociaţiei este la Şcoala Gimnazială PAVEL DAN din Tritenii de Jos într-un centru de documentare şi informare unde pot fi găsite fotografii, documente privitoare la viaţa scriitorului şi volume din opera sa.

Preşedintele asociaţiei este scriitorul Aurel Podaru, din Comitetul Director făcând parte cadre didactice – profesori din zonă.

Prima întâlnire a societăţii va avea loc în luna februarie 2014 la Şcoala Gimnazială PAVEL DAN, când se va inaugura constituirea societăţii, vor fi înscrişi alţi membri şi va fi stabilit programul activităţilor pe acest an.   

banner caribic 012019

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator