fbpx
Scrie un comentariu

Afis Nicu Stanciu

Vineri, 28 August 2020, începând cu ora 17, terasa Restaurantului AGORA din Turda găzduiește un dublu eveniment cultural semnat de scriitorul și artistul plastic blăjean Nicu Stanciu: lansarea volumului de versuri intitulat „CUVINTE” şi vernisajul unei expoziţii personale de pictură abstractă.

Evenimentul de Vineri îi are ca invitaţi pe Ana Sevan, Directoarea Casei Municipale de Cultură a municipiului Turda și artistul Ovidiu Andreica, din partea Jovial Music School. Manifestarea va avea loc pe terasa Restaurantului Agora din Turda, pe pietonala din fața teatrului municipal, respectându-se legislația în vigoare și va fi transmisă în direct de către TurdaNews. Organizator: Dana Deac. 

Nicu Stanciu (nume real, Nicolae Adrian Stanciu) s-a născut în 28 octombrie 1980 la Blaj, județul Alba. Primele preocupări literare le are de mic copil. A scris primele versuri când era în clasa a II-a la şcoala primară. Îşi aminteşte şi acum despre o poezie cu un iepuraş, dar nu ştie ce s-a întâmplat cu ea şi pare să regrete că nu îşi mai aminteşte versurile. A continuat să scrie şi prin clasele a VI-a şi a VII-a avea deja încercări de pamflete. Vârsta adolescentină i-a oferit prilejul să extindă aria căutărilor sale poetice. Pe clasa a IX-a scrie poezie de dragoste, dar şi versuri reflexive, abordând teme filosofice, dar continuă şi cu pamflete.

Timp de câţiva ani face apoi o pauză în scris, probabil preocupat de arta plastică, el urmând cursurile Liceului de Muzică și Arte Plastice din Alba Iulia. Prin 1998-1999 recidivează cu poeme, fiind elev în clasa a XII-a. A debutat editorial în anul 1997 în antologia ”Avânt, Ecou de Gând” publicată de Editura ”Prietenii Cărții”, apoi scriitorul Ion Mărgineanu, pe atunci directorul Bibliotecaii Judeţene din Alba Iulia, îi publică câteva din încercările literare în revista „Alba Iulia”.

Au urmat anii de studenţie la Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca (2000-2004). Fascinat de ambele arte, cea a culorilor şi cea a cuvintelor, se dedică în perioada următoare mai mult picturii. Continuă însă să scrie şi publică în format digital romanul „Colecţionarul” în anul 2017. Un an mai târziu, în primăvară, publică, tot în format electronic romanul „Toate femeile sunt frumoase”. Tot în 2018, vara, îi apare în format digital versiunea în limba engleză a romanului „Toate femeile sunt frumoase”, traducerea aparţinându-i, deopotrivă. 

În volumul de poeme pe care îl lansează la Turda, „Cuvinte”, Nicu Stanciu ne oferă 40 de poeme, o selecţie din bogata sa producţie literară.

Se încarcă comentariul... Comentariul va fi reîmprospătat ulterior 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune ceva aici...
Log in with ( Te înregistrezi pe site? )
sau postează ca vizitator